S-a aşezat în faţa trenului şi n-a păţit nimic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a aşezat în faţa trenului şi n-a păţit nimic

Deşi a trecut un tren accelerat peste el, poziţia în care a stat l-a salvat, astfel că, surprinzător, nu a suferit decât nişte leziuni la spate, de la locomotivă. Ionel Şerban rămăsese fără familie, după ce soţia sa a decedat, iar fiica sa a plecat peste hotare. În plus, bătrânul nu prea se descurca nici cu banii şi abia îşi ducea traiul de pe o zi pe alta. Ajuns la capătul puterilor, el a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa şi a mers în zona barierei de cale ferată Obor - Lacu-Dulce hotărât să se sinucidă. Marţi, la ora 12.15, impiegatul de mişcare al Staţiei CF Brăila, a sesizat la Poliţie faptul că trenul accelerat 1676, care circula pe relaţia Galaţi-Bucureşti Nord, a accidentat un bărbat. Poliţiştii deplasaţi în zona indicată au stabilit că brăileanul Ionel Şerban a intenţionat să se sinucidă, aşezându-se pe linia 2 de cale ferată, în poziţia întins, cu faţa în jos. Bărbatul lovit de locomotiva trenului s-a ales doar cu o policontuzie în zona posterioară toracelui. Scăpat ca prin miracol de la moarte, bătrânul a fost transportat şi internat la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila. El a primit sedative pentru a se linişti, astfel că poliţiştii de la Biroul Transporturi Brăila nu au putut să îl audieze pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Reamintim faptul că tot în ziua de 7 aprilie, o femeie de 38 de ani, s-a aruncat de la etajul cinci al blocului în care locuia, însă nu a avut nicio şansă de supravieţuire în urma impactului cu asfaltul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro