Destul de surprinzătoare a fost reacţia lui Bănel Nicoliţă, atunci când a fost întrebat dacă a apelat sau nu la vrăjitoare, adică la ţigănci care se ocupă cu magia albă sau neagră, care fac farmece etc. Bănel a fost extrem de iritat, de parcă ar fi fost acuzat că a furat sau că a dat în cap la cineva, citez: "Am să-i dau în judecată, am să le cer un milion de euro celor care au spus asta despre mine şi acei bani o să-i dau la o casă de copii cu handicap. Voi pune un avocat, dacă în două zile persoanele care au spus despre mine că am fost la vrăjitoare nu îşi cer scuze, am să le dau în judecată şi am să le cer un milion de euro. Pentru că îmi strică imaginea. Eu am muncit foarte mult să ajung unde am ajuns şi să vină 2-3 persoane să spună că nu ştiu ce a făcut Bănel. Să vină cu probe, să vină cu ceva, nu e posibil aşa ceva. Vreau să-mi păstrez o imagine bună, ştiţi foarte bine că eu nu am mers şi nu o să merg în cluburi, nu m-aţi văzut băut şi ţin foarte mult la imaginea mea. Am să cer maxim dacă persoanele acelea nu-şi cer scuze".
E de înţeles reacţia lui Bănel, că poate omul chiar nu a fost la vrăjitoare, dar până la un punct. Pe mine, unul, m-a surprins vehemenţa cu care Bănel s-a apucat să dezmintă un fapt de doi bani, la urma-urmei. Şi dacă, să presupunem, ar fi fost la vrăjitoare, care era problema? S-a uitat cumva la filme porno cu fetiţe de clasa întâi sau obişnuieşte să poarte bikini roz? Şi-atunci, pentru ce s-a ofticat atâta Bănel? Putea să dezmintă elegant, să spună că nişte demente vor să îşi facă renume pe spinarea lui, şi cu asta, basta. Dar Bănel nu şi nu: s-a apucat să ameninţe cu procese, că face el şi desface, că el nu s-a îmbătat niciodată, că habar nu are ce-s alea cluburi. O fi Bănel băiat cuminte, nu zic nu, dar nu ştiu ce naiba se întâmplă că periodic este implicat în scandaluri cu care el susţine că nu are nicio legătură. Să nu uităm că, în ianuarie 2008, despre Bănel s-a spus că îi plătea taxă de protecţie interlopului Crăcănatu, după care, câteva luni mai târziu, Sexy Brăileanca a susţinut că a avut o aventură cu fotbalistul din Brăila. Părerea mea, ca simplu spectator din tribune, este că Bănel a fost la vrăjitoare. Dar, probabil, că îl deranjează să se afle acest lucru, mai ales de când a ajuns să joace fotbal în prima ligă franceză. Poate că este doar o coincidenţă, dar în luna septembrie a acestui an Bănel Nicoliţă chiar s-a transferat de la Steaua la o echipă din străinătate (St. Etienne, Franţa), pe un salariu mai mare, adică exact ce îşi dorea el mai mult şi mai mult să se întâmple.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.