S-a încheiat turul Campionatului de Minifotbal Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a încheiat turul Campionatului de Minifotbal Brăila

• Juventus Under 19 este campioana de toamnă • podiumul este completat de United și Amicis Aventin • șase echipe se luptă pentru accederea în play-off

 

Turul Campionatului de Minifotbal Brăila s-a încheiat în weekend-ul trecut cu o rundă fără mari surprize.

Juventus Under 19 s-a impus cu 4-1 în etapa a 9, ultima a turului, în partida cu Sporting și astfel și-a consolidat poziția de lider.

Minifotball-Boys a condus-o cu 2-0 pe Riders, însă la pauză a fost egal, 2-2. Mai experimentată în astfel de competiții, Riders pentru care Cătălin Dima a marcat trei goluri, și-a spus cuvântul și aceasta s-a impus în final cu 4-2.

Meci spectaculos între United și Pretenașii&Keleș-Auto. Gazdele au condus cu scorul de 3-0, însă multipla campioană județeană a revenit și a smuls un egal.

“Ambele echipe vizează titlul de campioană la finalul competiției”, a spus la finalul acestei runde Paul Stoian organizatorul Campionatului de Minifotbal Brăila.

Amicis Aventin și Juventus au prestat un joc bun. Iar în urma acestei victorii cu 3-1, Amicis Aventin a urcat pe podium.

Cristian Mitrea (Amicis Aventin) a fost declarat portarul etpei a 9-a.

Cel mai frumos gol al al acestei runde a fost marcat de Alin Mihai (United).

Golgheterul turului de campionat este Argentin Niță (Steaua Dunării), cu 14 reușite.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a 9-a:

- Riders - Minifotball-Boys, 4-2 (2-2). Cătălin Dima 3 goluri, Ionel Dima 1 / Răzvan Stanciu 2.

- Sporting - Juventus Under 19, 1-4 (0-1). Valentin Peltea 1 / Cosmin Căldăruș 1, Alin Ion 1, Sebastian Rancea 1, Luca Puia 1

- Steaua Dunării - Juventus Old-Boys 2-4 (0-2). Ștefan Aftodor 1, Cosmin Aftodor 1 / Viorel Tănase 1, Nicolae Rotaru 1, Iulian Petcu 1, Cristian Baltă 1.

- United - Pretenașii&Keleș-Auto 3-3 (3-2). Stănel Ion 2, Alin Mihai 1 / Valentin Goleanu 2, Alexandru Luca 1

- Amicis Aventin - Juventus 3-1 (1-0). Valentin Mogoș 1, Silviu Crăciun 1, Alexandru Cireașă 1 / Ioan Șerbănescu 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro