Sărbătoarea Colegiului "Bălcescu" onorată de doi miniştri ai Educaţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sărbătoarea Colegiului "Bălcescu" onorată de doi miniştri ai Educaţiei

Colegiul Naţional "Nicolae "Bălcescu" a sărbătorit timp de o săptămână împlinirea a 150 de ani de existenţă, moment onorat de prezenţa actualului ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, şi de vizita fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti.
În aceste zile, diverse personalităţi formate pe băncile prestigioasei unităţi de învăţământ au împărtăşit din experienţa lor. Luni a fost lansată cartea de poezii a fostei profesoare a colegiului, Maria Cogălniceanu, "Unduirea timpului", marţi un fost elev, acum director al unui centru de transplant hepatic din Chicago, Costică Aloman, a ţinut o conferinţă despre organizarea sistemului de transplant în SUA, miercuri profesorul Viorel Mortu, absolvent al şcolii în sărbătoare, şi-a lansat volumul "Provincia Magna", iar joi generalul Vasile Parizescu, şi el absolvent al colegiului, şi-a lansat două volume din trilogia "Viaţa ca o pasiune". Sărbătoarea s-a încheiat cu acţiunile de vineri, când s-au dezvelit plăcile de marmură pe care au fost inscripţionate numele personalităţilor şi directorilor şcolii, s-a prezentat filmul documentar "150 de ani de educaţie la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu", realizat de un fost elev, Bogdan Panaitescu, şi apoi au fost premiaţi seniorii iluştri ai LNB şi şefii de promoţie. În ziua de vineri, reuniunea a fost onorată, la început, de prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Casian, episcop al Dunării de Jos, care a comparat colegiul cu o navă amiral a educaţiei, culturii şi spiritualităţii româneşti şi care a sfătuit elevii să unească permanent trecutul cu viitorul pentru a avea un prezent asigurat, şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Acesta a vorbit despre efervescenţa care caracterizează viaţa unui colegiu de prestigiu, aşa cum este "Bălcescu", şi efectele pe care aceasta le are în societatea românească. La finalul alocuţiunii a oferit conducerii colegiului diploma aniversară "Spiru Haret" şi placheta din partea Ministerului Educaţiei.
Ultima zi de sărbătoare, sâmbătă, a fost marcată de vizita fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ţinut elevilor şi profesorilor un discurs mobilizator despre importanţa şcolii şi a educaţiei în evoluţia unei societăţi. La final a oferit două diplome: una din partea comisiei de învăţământ a Senatului României şi alta din partea Universităţii Politehnice, alături de Medalia jubiliară - 195 de ani de existenţă a Politehnicii. Festivităţile s-au încheiat cu premierea foştilor directori şi a foştilor profesori şi un spectacol emoţionant, susţinut de elevii şcolii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro