În perioada sărbătorilor pascale, la Penitenciarul Brăila, deţinuţii vor fi implicaţi în activităţi religioase, iar în ziua de Paşti vor primi un meniu special. Din meniul oferit persoanelor private de libertate nu vor lipsi tradiţionalele ouă roşii şi cozonacul. Duminică, corul capelei penitenciarului, coordonat de preotul capelan Bogdan Dănuţ, va susţine un recital de cântări religioase la un cămin de persoane vârstnice din municipiu. Slujba de Înviere de la Capela unităţii va fi difuzată la camerele de deţinere prin TV cu circuit închis.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, cms. şef Simona Kober, în Săptămâna Mare, Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială organizează o serie de activităţi artistice, religioase şi sociale menite să reînvie spiritul sărbătorilor pascale şi pentru cei aflaţi în spatele gratiilor. Acţiunile sunt reunite în proiectul intitulat "Paştele, primăvara eternă a vieţii" şi se derulează în toate penitenciarele din ţară. Seria activităţilor desfăşurate cu această ocazie a debutat la începutul lunii aprilie şi vor continua până în data de 13 aprilie.
"Deţinuţii cu o situaţie materială precară, prin bunăvoinţa unor misionari creştini de la mai multe parohii din municipiul Brăila, vor beneficia de daruri cu specific pascal. În data de 12 aprilie, corul capelei Penitenciarului Brăila va susţine un recital de cântări religioase la căminul de persoane vârstnice Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Formaţia instrumental vocală a penitenciarului îi va încânta prin interpretarea unor cunoscute melodii populare. Corul capelei Penitenciarului Brăila va vizita Biserica Naşterea maicii Domnului din Brăila unde va susţine un mic concert de cântări şi poezii religioase", a declarat cms. şef Simona Kober. Persoanele private de libertate vor primi Sfânta Lumină a Învierii, oferită de preotul capelan şi în camerele de detenţie.
Prin derularea proiectului "Paştele, primăvara eternă a vieţii", se doreşte promovarea, respectarea şi transmiterea tradiţiilor spirituale şi a obiceiurilor populare româneşti în rândul persoanelor private de libertate, au precizat reprezentanţii penitenciarului.