Biserica a rânduit ca la sinaxarul zilei de luni din Săptămâna Patimilor să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob şi a smochinului neroditor.
Numele de Iosif înseamnă “El (Domnul) adaugă”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob şi primul al Rahilei.
Sfânta Scriptură ne mărturiseăte că într-o zi, bâtrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă veşti despre fraţii lui, care erau plecaţi cu oile la câmp. Fraţii săi, erau invidioşi pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: “Eram la câmp cu toţii şi legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voştri se plecau spre ai mei”, “se părea că soarele, luna şi unsprezece stele se aplecau şi se închinau în faţa mea”. În urma acestor descoperiri, fraţii săi şi-au pus în gând să-l omoare.
Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceştia au zis: “Iată visătorul! Haidem să-l omorâm şi să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Însă Ruben, unul dintre fraţii săi, le-a zis: “Nu, să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l mai bine în puţul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el”. Este aruncat în puţ, însă, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginţi unor negustori.
Pentru a-şi acoperi fapta, fraţii săi au tăiat un ied, au rupt haina lui Iosif şi au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunşi acasă, i-au arătat haina lui Iacob, spunându-i acestuia că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.
Iosif, aruncat de fraţii săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Scriptura ne atrage atenţia că fântâna era lipsită de apă, semn că acel loc nu mai putea dărui şi întreţine viaţa. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morţii. Nu întâmplător, cel demonizat din ţinutul Gherghesenilor, locuia în morminte, în locul în care nu mai exista relaţie, viaţă.
Şi după cum fântâna în care a fost pus, rămâne goală, la fel se întâmplă şi cu mormţntul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului că şi mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.
În acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre învierea trupurilor nu spune: se îngroapă, ci “se seamănă”. “Se seamănă trupul întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).
Iosif, vândut de fraţii săi în Egipt pentru 30 de arginţi, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Sfântul Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare că Iosif “de cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului”.
Haina lui Iosif, muiată în sânge şi arătată patriarhului Iacov, simbolizează mantia roşie a Mântuitorul din timpul Patimilor Sale.
