Săptămâna frământărilor PSD-iste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Săptămâna frământărilor PSD-iste

Săptămâna politică ce e pe cale de-a se încheia a fost, în mare parte, atât una a frământărilor PSD-iste cât şi a coliziunilor politice.
În ediţia de luni a ziarului "Obiectiv", vicele PDL Brăila, Gheorghe Chiru, a iniţiat o şarjă la adresa preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, condamnând atitudinea liderului social-democraţilor brăileni, care, în timpul unei conferinţe de presă l-a numit pe acesta "un infractor de drept comun" şi un "oligofren". Mărul discordiei l-a reprezentat faptul că Gheorghe Chiru şi-a expus în presa locală punctul de vedere vizavi de o eventuală intenţie a PSD-istului de a pune mâna pe Sala Polivalentă, prin tot soiul de metode. Astfel, într-un drept la replică trimis redacţiei noastre, Chiru afirma următoarele: "Domnia sa recidivează prin trivialităţile pe care le adresează altor persoane publice şi, de aceea, consider că nu avem dreptul să-i tolerăm asemenea manifestări pentru un om politic. Preşedintele PSD Brăila nu poate să se abţină de la a jigni pe cineva, decât atunci când are nevoie de acea persoană (...) Probabil că ascensiunea în fotoliul de preşedinte al CJ i-a luat cu totul minţile, fiind evident pentru toţi colaboratorii săi că şi-a pierdut complet simţul realităţii şi că pluteşte într-o beatitudine narcisistă periculoasă".

Marţi: "Unii când ajung sus, pe scaunul puterii, nu mai văd pământul de sub ei"

Ziua de marţi a decurs tot sub semnul declaraţiilor surpriză, de data aceasta scoţând la rampă carisma analitică a senatorului Constantin Cibu, liderul PNL Brăila. Ca şi în cazul lui Gheorghe Chiru, şi Cibu a ţinut să diagnosticheze comportamentul preşedintelui CJ, însă, spre deosebire de Chiru, a lovit cu biciul aforistic: "Unii când ajung sus, pe scaunul puterii, nu mai văd pământul de sub ei".

Pe orbita social-democraţiei brăilene, după o perioadă destul de îndelungată de aşteptat la colţul tăcerii, s-a remarcat la capitolul discurs politic pertinent, consilierul municipal PSD, Doru Damian. Acesta a făcut o analiză ideologică a partidului său, pornind de la observaţia că, în ultimul timp, PSD a deviat prea mult spre dreapta spectrului politic, fapt considerat de Damian anormal pentru un partid de stânga. În acest sens, social-democratul consideră că "trebuie să redefinim acest partid ca pe unul de stânga, dar şi prin prisma afilierii noastre la partidul socialiştilor europeni".

Miercuri: "Poţi să pierzi, dar să-ţi păstrezi demnitatea!"

Miercuri, în contextul renumirii lui Viorel Hrebenciuc la cârma deputaţilor PSD, Mihai Tudose, preşedintele Comisiei Economice din Camera Deputaţilor, şi-a exprimat indirect adeziunea la varianta Adrian Năstase pentru preşedinţia centrului social-democrat. "Am făcut teste în Colegiul V şi vreau să spun că 9 din 10 membri îl vor pe Năstase preşedintele partidului", a declarat deputatul Tudose pentru "Obiectiv". De asemenea, Mihai Tudose s-a dovedit a fi cel mai vehement social-democrat brăilean de până acum cu privire la rămânerea lui Mircea Geoană în funcţia de cârmaci suprem al PSD: "Poţi să pierzi, dar să-ţi păstrezi demnitatea! Poţi să pierzi şi să fii făcut praf! Dar să te faci de râs după ce deja ai pierdut, asta n-accept. Ajunge!".

Joi: "Deja ei nu mai cer bani pentru ei, pentru salarii sau nu ştiu eu ce investiţii. Cer bani pentru medicamente."

Ziua de joi l-a avut ca principal protagonist pe senatorul PSD Brăila, Ion Rotaru, care a luat la puricat fondurile de medicamente din spitalele brăilene, susţinând că sume importante din aceste fonduri sunt fituite, fără nicio jenă, pe alte domenii. "Am ajuns în spital, la Brăila, pentru o problemă, zilele trecute. Am avut astfel ocazia să stau de vorbă cu cei care lucrează acolo şi am rămas uimit. Deja ei nu mai cer bani pentru ei, pentru salarii sau nu ştiu eu ce investiţii. Cer bani pentru medicamente. Este o nebunie ce se întâmplă din punctul ăsta de vedere", susţine Ion Rotaru, care e hotărât să adreseze în acest sens o interpelare ministrului Sănătăţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro