Nu sunt fan al lui Gheorghe Antistescu, şi asta pentru că nu îmi plac oamenii de afaceri care trăiesc din buznisuri de monopol. Antistescu deţine Romnav, adică monopolul de traversare a Dunării de la Brăila către Tulcea. Feriboturile Romnav arată ca nişte tigăi plutitoare, în ciuda profitului consistent obţinut de Antistescu.
Însă, deşi nu sunt fan Antistescu, rezonez pe deplin cu el, în problema modernizării străzii Anghel Saligny. Şi aş rezona cu oricine ar propune ceva pentru ca oraşul ăsta de cuţitari (aşa şi-a făcut renumele!) să facă un pas înainte, nu doi înapoi. Ce a fost greşit în faptul că Antistescu a vrut să modernizeze o stradă din municipiul Brăila, pe banii lui, conform PUZ-ului? Adică, omul nu a vrut să pună statui pe stradă şi nici să pună taxă de intrarepe acea stradă. Antistescu a vrut doar să îşi facă un bine atât lui (căci el locuieşte cu familia pe str. Anghel Salighny), cât şi comunităţii, prin redarea acelei străzi brăilenilor, aflată acum la discreţia bikerilor şi amatorilor de liniuţe.
Problema este că reprezentanţii comunităţii (asta ca şi cum consilierii locali chiar ar reprezenta interesele comunităţii) s-au opus iniţiativei lui Antistescu, care are chiar şi avizul Poliţiei Rutiere Brăila pentru aplicarea planului său de măsuri. Iar argumentele prezentate de consilierii locali care s-au opus planului lui Antistescu aproape că au lipsit cu desăvârşire. Singurul argument, aşa cum l-am perceput eu, a fost că trebuie să moară şi capra lui Antistescu, că ia mai dă-l încolo de bogătan, acum vrea să îşi facă strada lui, cu regulile impuse de el? Da, aşa ar gândi un cocalar invidios. Pe princpiul că dacă el e rupt în fund, să nu mai aibă nimeni pantaloni noi pe el. Nimeni nu a avut răbdare să se întrebe dacă “regulile” gândite de Antistescu sunt în beneficiul întregii comunităţI brăilene. Nu, dacă “regulile” astea sunt propuse de miliardarul Antistescu, atunci să le desfiinţăm din start, să le combatem pe orice căi, să stăm în mizeria noastră, că ne simţim mult mai bine aşa. (Gheorghe ANTISISTEMESCU)