Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a iniţiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise şi documentate de Marius Vernescu. Membru al Societăţii Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 şi până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în judeţul Brăila cât şi în ţară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din Bucureşti la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar şi în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În următoarele trei articole din categoria Păsări din România, încerc să vă prezint informaţii despre păsările ce fac parte din familia stârcilor şi berzelor.
Din această categorie fac parte următoarele specii: buhai de baltă (Botaurus stelaris), stârc pitic (Ixobrychus minutus), egreta mică (Egretta garzetta), egreta mare (Ardea alba), stârc galben (Ardeola ralloides), stârc de cireadă (Bubulcus ibis), stârc cenuşiu (Ardea cinerea), stârc roşu (Ardea purpurea), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), ţigănuş (Plegadis falcinellus), ibis sfânt (Threskiornis aethiopicus), barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), lopătar (Platarea leucorodia).
Pentru această săptămână m-am opri asupra următoarelor specii: buhaiul de baltă (Botaurus stelaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), egreta mică (Egretta garzetta) şi egreta mare (Ardea alba).
Buhai de baltă (Botaurus stelaris) – Am auzit această pasăre de multe ori în bălţile Brăilei dar, în activitatea mea de 25 de ani de umblat după păsări, nu am văzut-o deloc până acum câteva săptămâni, când am fotografiat-o în zona mlăştinoasă de la Comăneasca.
Buhaiul de baltă cuibăreşte în ţara noastră, în majoritatea zonelor umede situate la altitudini mici. Este o specie parţial migratoare, iar populaţiile din Delta Dunării sunt rezidente. Soseşte în România pe la începutul lunii martie şi pleacă undeva pe la începutul lunii septembrie.
Cuibăreşte în habitatele palustre extinse cu ochiuri de apă izolate, cu diferenţe minime ale nivelului apei şi deranj antropic limitat.
Se hrăneşte în special cu peşti, dar şi cu amfibieni, reptile, insecte şi larvele acestora, crustacee, moluşte, micromamifere, precum şi păsări şi puii acestora.
Este o specie foarte greu de văzut, trăind retrasă majoritatea timpului, prezenţa ei fiind dezvăluită pe baza sunetelor produse de mascul, care se pot auzi până la câţiva kilometri distanţă, asemănătoare sunetelor grave ale unei bovine.
Stârc pitic (Ixobrychus minutus) - Este o specie de stârc de talie mică ce prezintă dimorfism sexual. Faţă de specia de mai sus, am observat destul de des stârcul pitic; este un pic mai greu de fotografiat din cauza rapidităţii cu care se mişcă prin stuf. Mai peste tot unde există stuf mult şi linişte poţi observa şi această specie.
În ţara noastră, specia este prezentă în majoritatea zonelor umede din zonele de câmpie şi deal.
Cuibăreşte în România, fiind prezentă la noi doar în această perioadă. Vine de obicei în partea a doua a lunii aprilie şi pleacă spre cartierele de iernare în lunile august-septembrie. Se hrăneşte preponderent cu insecte acvatice, dar consumă şi peşti, păsări de talie mică şi ouăle acestora, reptile, amfibieni, moluşte, crustacee etc.
Egreta mică (Egretta garzetta) – Următoarele două specii de stârci, egreta mică şi egreta mare seamănă foarte mult, diferenţa fiind făcută de mărime, în principal. Este o specie de stârc de mărime medie, ce prezintă dimorfism sexual redus, masculul fiind puţin mai mare decât femela.
În ţara noastră, specia cuibăreşte fragmentat pe tot teritoriul ţării, în zone umede aflate la altitudini mici. În judeţul nostru cuibăreşte mai ales în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei şi în Insula mare a Brăilei. Sunt şi alte zone unde cuibăreşte, în număr mult mai redus.
Deşi este o specie migratoate sunt exemplare care rămân aici şi peste iarnă. Soseşte la începutul lunii aprilie, uneori sfârşit de martie şi pleacă spre zonele de iernare în lunile septembrie/octombrie.
Pentru hrănire poate fi întâlnită în mai multe tipuri de habitate, frecventând des şi zonele cu bălţi temporare, mai ales în perioada de pasaj.
Este o specie oportunistă, consumând insecte terestre şi acvatice, moluşte, crustacee, păianjeni, viermi, dar şi vertebrate, incluzând: amfibieni, reptile, micromamifere, păsări de dimensiuni mici şi o varietate mare de specii de peşti, de obicei de dimensiuni mici.
Egreta mare (Ardea alba) - Este o specie de stârc de talie mare. Nu există dimorfism sexual, atât femela cât şi masculul având colorit caracteristic alb complet. Păsările tinere au colorit similar.
Egreta mare cuibăreşte în România, fiind prezentă la noi tot timpul anului. Este parţial migratoare, multe exemplare rămân şi peste iarnă dacă nu sunt condiţii climatice severe. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, dar şi în alte locuri din judeţ unde găseşte linişte.
Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, cu suprafeţe mari de stuf, în care îşi amplasează coloniile (în zone retrase, izolate). În România cuibăreşte în zonele joase, în special în regiunile extracarpatice. Cele mai abundente populaţii sunt în Delta Dunării şi în zonele lacurilor mari din regiunile de câmpie. Este o specie oportunistă, hrănindu-se în habitatele acvatice cu peşti, broaşte, şerpi, crustacee, insecte acvatice. Adesea se hrăneşte şi pe câmpuri, cu reptile, amfibieni, păsări şi mamifere de talie mică.
în afară de buhaiul de baltă care are un colorit asemănător stufului, acest lucru ajutându-l să fie greu de observat, dar şi de stârcul pitic, care are dimensiuni mici şi colorit ce îl protejează de pericole, cele două specii de egrete sunt uşor de observat datorită culorii albe. Peste tot prin judeţ unde există un canal de irigaţii şi unde se mai găseşte peşte sau broscuţe, putem vedea egreta mică în special, dar şi egreta mare.
