Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut în jurul anului 773, din părinți drept-credincioși. Sfântul Ilarion s-a călugărit la vârsta de 20 de ani, în Mănăstirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleacă la Mănăstirea Dalmat și ajunge starețul acesteia. El a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul și următorul vieții Sfântului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat.
În anul 813, Ilarion l-a certat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) pentru că nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri.
Leon Armeanul a fost omorât cu sabia de propriile lui gărzi, în locul din biserica în care el a aruncat icoana Mântuitorului la pământ. După moartea acestuia, la conducerea imperiului vine împăratul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care îi eliberează pe toti cei care pătimiseră în temnițe din cauza luptei împotriva sfintelor icoane.
Când pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfântul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, până când la putere a venit binecredincioasa împărăteasă Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele în Biserică și a permis convocarea unui sinod în martie 843, la Constantinopol. Hotărârile acestui sinod sunt citite în Biserici, în prima duminică din postul Sfintelor Paști, numită de atunci Duminica Ortodoxiei.
Sfântul Ilarion cel Nou a revenit la Mănăstirea Dalmat și a trecut la cele veșnice la vârsta de 70 de ani.
