Probabil că nici returul ediţiei de campionat 2014-2015 nu se va deosebi de celelalte derulate până în prezent.
Meciul rundei a 14-a este fără îndoială cel de pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" dintre două vecine de clasament, Viitorul Ianca, locul al cincilea şi Stars Brăila, locul al patrulea. Teoretic, ţinând cont de poziţiile din clasament, lidera, Victoria Traian are o misiune uşoară la Mircea Vodă, pe de altă parte Avântul a demonstrat etapa trecută că poate obţine rezultate importante atunci când toţi jucătorii îşi doresc acest lucru. Dovadă victoria cu 4-2 în faţa celor de la Stars. Aşa, că meciul de la Mircea Vodă se poate clasa pe locul al doilea, ca interes, în această rundă. În celelalte partide gazdele pornesc cu prima şansă la obţinerea tuturor punctelor puse în joc.
Înaintea primei etape a returului ordinea primelor patru clasate este următoarea: 1 Victoria Traian 36 puncte, 2 ACS Viitorul Însurăţei 31 puncte, 3 Sportul Chiscani 25 puncte (golaveraj: 45-20), 4 Stars Brăila 25 puncte (37-16)
Etapa a 14-a programează meciurile:
Voinţa Vişani - Victoria Cazasu (1-2)
Pandurii Tudor Vladimirescu - Victoria Old Boys Însurăţei (1-3)
Sportul Chiscani - CS Făurei (4-1)
Viitorul Ianca - Academia de Fotbal Stars Brăila (2-3)
Avântul Mircea Vodă - Victoria Traian (0-4)
ACS Viitorul Însurăţei - Voinţa Găiseanca (10-0)
În paranteză sunt trecute rezultatele înregistrate în tur.