• Dacia Unirea joacă, de la ora 11.00, cu Academica Clinceni • de la ora 15.00, Sportul Chiscani primeşte vizita celor de la CSM Medgidia • CS Făurei se deplasează la ACSM Olteniţa
Iubitorii sportului rege au ocazia astăzi de a urmări două partide de fotbal interesante. Pe Municipal, de la ora 11.00, în etapa a 23-a a Ligii a II-a, Dacia Unirea, locul al 20-lea, va juca în compania ocupantei locului secund, Academica Clinceni, grupare care şi-a propus drept obiectiv accederea în prima ligă. Un meci foarte dificil pentru formaţia pregătită de Florentin Petre, asta în condiţiile în care mult doritele transferuri se lasă în continuare aşteptate.
De la ora 15.00, în cadrul etapei a 16-a a Ligii a III-a, Sportul Chiscani, locul al 10-lea, primeşte pe teren propriu vizita unei vecine de clasament, CSM Medgidia, locul al 11-lea. Un meci pe care formaţia pregătită de Adrian Baldovin trebuie să-l câştige ca să se menţină departe de zona “nisipurilor mişcătoare”, ale retrogradării.
La Sportul tot lotul este valid, astfel că antrenorul Adrian Baldovin are, faţă de turul campionatului, mai multe soluţii pe fiecare post, pentru a forma un unsprezece care să câştige acest meci.
CS Făurei, locul al 13-lea, se deplasează de asemenea la o vecină de clasament din zona retrogradării, ACSM Olteniţa, locul al 14-lea.
Este o partidă pe care gruparea manageriată de Bănel Nicoliţă trebuie să-l câştige pentru a-şi menţine intacte şansele de a rămâne în Liga a III-a.