În total „42 de militari au fost recuperaţi de sub dărâmături, dintre care 23 sunt morţi", a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei de apărare ruse, relatează agerpres.ro. Alţi nouăsprezece militari au fost spitalizaţi, potrivit aceleiaşi surse.
Accidentul a avut loc duminică seara în satul Svetloe, o suburbie a oraşului Omsk (2.200 km est de Moscova), într-un centru de antrenament al tinerilor paraşutişti. Imaginile difuzate de televiziunea rusă arată soldaţi care formează un lanţ uman pentru a degaja un munte de dărâmături. „Resturile au fost degajate pe jumătate în acest moment", a declarat comandantul trupelor aeropurtate ruse, Nikolai Ignatov.
O echipă de salvare cu câini şi un avion cu echipament medical au fost mobilizate la locul tragediei. Preşedintele Vladimir Putin a prezentat condoleanţe familiilor soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în incident şi a ordonat să fie oferită „toată asistenţa medicală necesară" celor răniţi, conform unui comunicat al Kremlinului.
O anchetă penală a fost deschisă pentru a determina cauzele acestui accident, care survine după o lungă serie de incidente din armata rusă.