Şeful serviciului sanitar rus, Ghennadi Onişcenko, a declarat că Rusia ar putea interzice importul coniacului Kvint, produs în Transnistria, pe motiv că au apărut unele semne de întrebare faţă de calitatea băuturii alcoolice produse în Tiraspol, aminteşte Unimedia.
Kremlinul a criticat decizia liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, de a candida pentru al cincilea mandat consecutiv de preşedinte al regiunii transnistrene. Aceasta este prima declaraţie oficială a Moscovei, care recunoaşte deschis că nu-l doreşte pe Igor Smirnov la conducerea regiunii separatiste, exprimându-şi susţinerea pentru preşedintele Sovietului Suprem, Anatol Kaminski, candidat la alegerile prezidenţiale programate pentru decembrie în Transnistria.
Nu este prima dată când organizaţia condusă de Onişcenko interzice importul de produse din ţările vecine. Sancţiunile introduse de Rospotrebnadzor au coincis întotdeauna cu deteriorarea relaţiilor dintre Moscova şi vecinii săi, aminteşte Kommersant.
Potrivit publicaţiei Kommersant, Moscova este extrem de nemulţumită de comportamentul liderului transnistrean, care a devenit un obstacol serios în calea proiectului ambiţios al preşedintelui rus Dmitri Medvedev de reunificare a Republicii Moldova şi menţinerea statutului neutru.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.