"În fond, este vorba despre o tentativă de lovitură de stat", a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat. "Partea rusă le cere liderilor (opoziţiei) să înceteze vărsarea de sânge în ţara lor, să reia fără întârziere dialogul cu puterea legitimă fără ameninţări sau ultimatumuri", a adăugat diplomaţia rusă.
O poziţie similară a fost exprimată şi de purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov.
El a confirmat pentru agenţia Ria Novosti că preşedintele Putin a discutat la telefon cu liderul ucrainean Viktor Ianukovici în noaptea de marţi spre miercuri, în condiţiile în care ciocnirile violente au provocat mai mulţi morţi la Kiev.
Într-o altă declaraţie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că preşedintele Putin nu îi dă sfaturi omologului său ucrainean.
"Preşedintele rus nu a dat niciodată sfaturi omologului său ucrainean asupra a ceea ce trebuie făcut sau ce nu trebuie făcut şi nu are intenţia să dea sfaturi nici pe viitor", a declarat Peskov, citat de agenţia Interfax.
Opoziţia din Ucraina l-a acuzat pe preşedintele Ianukovici că a urmat ordinele Kremlinului, după ce a refuzat, în noiembrie anul trecut, semnarea Acordului de Asociere cu UE, în favoarea apropierii de Moscova.