• în noaptea de duminică spre luni, un brăilean de 56 de ani mergea cu un autoturism Ford pe raza localităţii Gemenele, pe mai multe cărări • l-au oprit poliţiştii şi au constatat că avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,21 mg/l
Băut mangă la volan. În noaptea de duminică spre luni, la ora 3.20, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat de 56 de ani, din Brăila. El conducea un autovehicul “Ford” pe raza comunei Gemenele.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,21 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.