* proprietarul imobilului aflat într-o stare de degradare foarte avansată de pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 83, din Brăila, a făcut un prim pas spre a îndrepta aspectul dezolant pe care clădirea îl avea asupra zonei * de câteva zile a fost montat un mesh care acoperă gaura uriașă din clădirea aflată în zona istorică * trebuie punctat și că o parte din acoperiș a fost înlăturată sau s-a dărâmat * cu toate acestea, în afară de mesh, nu se pot observa semne că proprietarul ar demara în paralel și o acțiune de consolidare și reabilitare a clădirii, așa cum este cazul în alte locații din oraș
La un an de când peretele din fața clădirii de pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 83 a căzut complet, proprietarul a luat decizia de a astupa gaura care strica aspectul zonei istorice, folosind un mesh. Recent, în fața imobilului respectiv a fost montată o structură din lemn, iar zilele trecute a fost montată o reproducere a fațadei dărâmate, imaginea fiind menită să schimbe aspectul dezolant pe care ruina respectivă îl dădea bulevardului. Surse administrative ne-au transmis că întregul demers aparține proprietarului clădirii și că în afară de acest lucru situația nu pare să se fi îmbunătățit, așa cum s-a întâmplat în alte locații din oraș, unde chiar dacă s-au montat mesh-uri, imobilele degradate au intrat în paralel și în reabilitare.
De asemenea, trebuie punctat că înainte de a fi montat mesh-ul care acum acoperă întreaga fațadă a imobilului, se putea observa cum o parte din acoperișul șubred al clădirii fusese înlăturată, însă nu se știe dacă în condiții controlate sau din pricina degradării din ultimul an.
Reamintim că tot în luna decembrie 2020, peretele din fața clădirii de pe Bulevardul A.I. Cuza, nr. 83, s-a prăbușit de tot. Asta, după ce de mai bine de un an stătea sprijinit în niște pari și zona fusese semnalizată ca fiind periculoasă pentru pietoni. Așa cum cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” a informat în mai multe rânduri, imobilul aparține unei persoane juridice. Este vorba despre “Societatea de Servicii Informatice” SRL Brăila, al cărei patron este Cristian Bordei. Acesta declara anul trecut că încearcă de mai mult timp să demoleze clădirea degradată, dar că nu poate face acest lucru deoarece Primăria nu-i dă autorizație în lipsa avizelor necesare de la Direcția de Cultură. Bordei spunea atunci că, în urmă cu circa 10 ani, când a cumpărat casa, intenționa să o reabiliteze și să îi dea un scop practic, însă nu a reușit să facă acest lucru din motive financiare, iar în timp construcția s-a degradat din ce în ce mai mult, până când a ajuns o ruină. Proprietarul ne spunea în 2020 că ar vrea să o demoleze în ideea ca, pe viitor, să o reconstruiască de la zero.
Tot atunci, un reprezentant al Direcției de Cultură Brăila ne-a spus că în cazul imobilului de pe Cuza, nr. 83 nu se poate da aviz de demolare deoarece clădirea se află într-o stare consolidabilă, chiar dacă la prima vedere pare a fi definitiv compromisă.
Poliția Locală a sancționat în câteva rânduri proprietarul cu câte 2.500 lei, pentru că nu a luat măsuri de consolidare a fațadei cu probleme. În momentul în care zidul s-a prăbușit pe trotuarul din fața imobilului, Poliția Locală a ajuns la fața locului și l-a somat pe proprietar să elibereze zona de moloz și să intervină mai repede pentru consolidarea clădirii.
Deși imobilul nu este unul de patrimoniu, se află în zonă istorică a orașului. Rămâne de văzut dacă proprietarul va obține în cele din urmă avizul pentru a o demola, sau dacă o să încerce să o reabiliteze în vreun fel sau să o vândă.