Rugbyştii brăileni puşi să-şi facă bagajele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rugbyştii brăileni puşi să-şi facă bagajele

Echipa de rugby RC Brăila este ameninţată din nou cu evacuarea din zona Parcului Monument. Pe terenul de rugby, aflat pe Aleea Parcului, nr. 7A, unde se antrenează sportivii de la RC Brăila, urmând a fi construit un bazin Olimpic de înot. Rugbyştii au avut prima dată emoţii că îşi vor pierde baza de antrenament în 2011, iar după trei ani problema a revenit de actualitate. Şi aici este, de fapt, mărul discordiei, pentru că se pune în mod just problema relocării echipei de rugby a oraşului Brăila. Miercurea trecută a avut loc o întrevedere între reprezentanţi ai Primăriei şi conducerea clubului RC Brăila, prilej cu care rugbyştilor li s-au oferit două variante de a se antrena şi a disputa meciurile oficiale din campionatul juniorilor, tereul Progresul sau Chimia. Variantele nu sunt pe placul celor de la rugby, care încă mai au contract de concesiune asupra bazei din Parcul Monument până în 2017.
"Problema Bazinului Olimpic de înot a revenit în actualitate şi odată cu ea au reapărut problemele legate de viitorul rugby-ului brăilean. Primăria, principala sursă de venituri a clubului nostru, RC Brăila, ne-a anunţat că trebuie să eliberăm baza sportivă din Parcul Monument şi s-a oferit să ne sprijine în găsirea unei alte locaţii pentru antrenamente. Însă, din punctul nostru de vedere, nici stadionul Progresul nici baza de la Chimia nu sunt soluţii viabile pentru viitorul acestei discipline sportive. La Progresul este aglomeraţie mare, pentru că acolo se mai pregătesc şapte echipe juvenile de la Academia de Fotbal Stars, iar stadionul Chimia este în Staţiunea Lacu Sărat. Nouă ne trebuie o bază sportivă în oraş, pentru ca sportivii să ajungă uşor. De ce nu se construieşte bazinul olimpic de înot la marginea oraşului, spre Galaţi, unde ar putea fi folosit de ambele oraşe? Pentru că, din câte am auzit, nici arhitecţii care au studiat zona nu sunt de acord cu construirea Bazinului Olimpic de înot în această zonă", a fost replica antrenorului Dan Niculescu.
Preşedintele clubului, Aurelian Antoniu Iordan, a explicat în 2011, dar şi acum, că, în principiu, nu vrea să bage beţe-n roate sportului brăilean, mai ales în cazul unei investitii importante aşa cum este cea vizând realizarea unui bazin olimpic de înot, dar aşteaptă ca ofertele de relocare făcute de municipalitate să nu pertubeze activitatea clubului de rugby.
"În primul rând, trebuie specificat faptul că noi avem un contract de concesiune pentru acest teren, valabil pe o perioada de 25 de ani, cu data expirării în 2017. Există şi o hotarâre a unei instanţe judecătoreşti, care consfinţeşte dreptul nostru de folosinţă pe acest teren. În plus, clubul a realizat pe terenul respectiv, care la momentul preluării era un simplu maidan, investiţii în amenajare pentru a deservi scopului nostru: antrenamente de rugby şi desfăşurarea meciurilor oficiale. Astfel, ar fi vorba de împrejmuirea locaţiei, amenajarea suprafeţei de joc, precum şi a unei zone de vestiar. În total, după estimările noastre, cam 2 miliarde de lei vechi. Noi am realizat în Parcul Monument un teren foarte bun pentru rugby, sper să găsim căile cele mai bune pentru ca rugby-ul să nu aibă de suferit la Brăila", a punctat Aurelian Antoniu Iordan, preşedintele RC Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro