• an de an, la 9 martie, este marcată „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” • evenimentul coincide cu sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici uciși în Sevastia Armeniei • în memoria celor care au pătimit în timpul regimului comunist, în eparhiile din țară au fost oficiate slujbe de pomenire • la Brăila, a fost oficiată Sfânta Liturghie la singurul lăcaș sfânt care poartă hramul „Sfinții 40 de Mucenici”
Zi de rugă și milostenie creștină la sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei. Brăilenii au dat de pomană pentru cei răposați și s-au rugat pentru cei care au pătimit și și-au dat viața în temnițele comuniste. Pentru că ziua de 9 martie coincide cu „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989”. „În această zi sunt oficiate, în majoritatea eparhiilor, slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român. Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1.800 de preoți ortodocși care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat”, precizează reprezentanții Patriarhiei Române.
Ieri, la capela „Sfinții 40 de Mucenici” din Bariera Călărașilor - singurul lăcaș sfânt din Brăila care poartă acest hram -, părintele Adrian Vanchele a oficiat Sfânta Liturghie și s-a rugat pentru cei adormiți, precum și pentru semenii care au suferit și au murit în închisorile comuniste. Este o parohie mică, dar care desfășoară acțiuni filantropice mari. Tot aici, vin să participe la slujbă persoane cu deficiențe de auz din municipiu și județ.
„În fiecare an, la 9 martie este marcată Ziua deţinuţilor politic anticomunişti din perioada 1944-1989”. Surprinzător poate pentru noi, dar experienţa carcerală pentru deţinuţii politic a fost considerată o binecuvântare. Dincolo de suferinţele şi greutăţile resimţite, mulţi dintre ei au cunoscut apropierea de Dumnezeu. Ioan Ianolide, figură marcantă a regimului concetraţionar românesc, şi-a purtat crucea cu demnitate, atât după gratii, timp de 20 de ani, cât şi în afara lor. Un real exemplu de jertfă sufletească l-a reprezentat povestea de iubire dintre scriitorul şi deţinutul politic Ioan Ianolide şi logodnica sa, Valentina Gafencu. Ea, întruchiparea răbdării şi a speranţei, l-a aşteptat pe Ioan ani la rând, până când tatăl lui Ioan Ianolide, i-a spus: „Valentina, l-ai aşteptat 18 ani pe Ioan. Nu ştim dacă mai trăieşte ori nu. Nu mai ştim nimic despre el de atâţia ani. Noi te sfătuim, dacă găseşti un suflet bun, să te căsătoreşti”. Ceea ce a şi făcut. Dar, la scurt timp, Ianolide a fost eliberat din puşcărie. Vă închipuiţi momentul revederii... „Mi-l aduc aminte şi astăzi pe Ioan, în spital, dându-mi o hârtie şi un creion ca să scriu: Iartă-mă! L-am întrebat, atunci când a înţeles mai bine situaţia, după ce a luat legătura cu familia lui, dacă ar trebui să divorţez. Ioan mi-a spus, zdrobit, că Taina Cununiei este mai mare decât logodna... În 1986, el s-a mutat la cele veşnice”, afirma Valentina. Nobleţe în credința ei, înţelepciune în răspunsul lui. Să aprindem o lumânare şi să rostim o rugăciune în memoria eroilor neamului românesc!”, a precizat, ieri, Cătălina Mârza, muzeograf în cadrul Secţiei Istorie Modernă şi Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Proiectul de lege privind declararea zilei de 9 martie drept „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 noiembrie 2011, cu 285 de voturi favorabile, trei împotrivă şi şase abţineri. Anterior, la 9 februarie 2011, senatorii au adoptat, în plen, propunerea legislativă aparţinând senatorului liberal Puiu Haşotti, privind declararea zilei de 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989”. Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cu 86 voturi „pentru” şi două abţineri. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, la 2 decembrie 2011, Legea pentru declararea zilei de 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989”.