• trupa italiană de industrial gothic metal Rublood va ajunge, pe 18 decembrie, în capitală pentru un concert inedit • show-ul se adresează în special fanilor Rammstein, Marilyn Manson, Depeche Mode şi Deathstars
Formaţia de industrial gothic metal din Italia, Rublood, poposeşte la mijlocul lunii viitoare, pentru prima dată în România, pentru a susţine un concert în capitală. Este vorba despre un spectacol ce va avea loc pe 18 decembrie, pe scena Trollo Pub (Şoseaua Viilor nr. 11, Bucureşti).
Potrivit criticilor genului, Rublood este o formaţie influenţată de Rammstein, Marilyn Manson, Depeche Mode şi Deathstars. Însă trebuie punctat că fără să nege slăbiciunea pentru aceste trupe, italienii şi-au creat totuşi un stil unic şi o metoda de a concepe o muzică întunecată şi plină de poezie. Grupul s-a format în urmă cu 8 ani şi de atunci a lansat două materiale discografice.
Trebuie precizat că la concertul din 18 decembrie se va permite accesul publicului în sală, de la ora 20:00. Pe durata concertului sunt permise fotografiatul şi filmatul, iar amatorii genului vor găsi şi un stand cu CD-uri şi tricouri.
Cei interesaţi să afle mai multe despre trupă sau despre cea de 64-a ediţie a Festivalului Metal Under Moonlight, pot accesa următoarele link-uri: