"Aceste lucrări au fost demarate în anul 2011. Scopul urmărit este renovarea completă a structurii exterioare a halelor şi presupune demontarea acoperişului vechi şi montarea unuia nou, înlocuirea panourilor laterale şi a geamurilor. În prezent, este finalizată reabilitarea halei Laminorului 400, iar a doua etapă a lucrărilor, respectiv renovarea halei Strungărie de cilindri, a început în aprilie anul curent şi se apropie şi aceasta de finalizare. Până la sfârşitul anului 2012 este planificată încheierea lucrărilor de reconstrucţie a halei Laminorului 560. (...) Toate lucrările sunt realizate în regie proprie, volumul investiţiilor de renovare se ridică la 280.000 euro", se precizează în materialul amintit.
Ca urmare a reabilitării halelor, administraţia uzinei a punctat că au fost îmbunătăţite condiţiile de muncă în unitate, a fost perfecţionată izolarea termică şi fonică a halelor şi, în plus, s-au redus costurile energetice.
Cu privire la aceste investiţii, liderul sindical al "Laminorul" spune că sunt binevenite, dar a subliniat că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi insistat sindicatul. "La insistenţele noastre repetate pe lângă administraţia unităţii, dar mai ales la Inspectoratul Teritorial de Muncă, au fost demarate aceste lucrări. De altfel, ITM Brăila a dispus măsuri ferme în acest sens administraţiei şi de aici obligaţia îndeplinirii lor. Altfel, cred că şi acum oamenii ar fi muncit în halele prin care se infiltra apa de ploaie sau intrau zăpada şi viscolul", a punctat Iarca.
"Mechel" este una dintre cele mai mari companii din Rusia. Afacerile companiei includ patru segmente: minerit, siderurgie, feroaliaje şi energie electrică. "Mechel" reuneşte producători de cărbune, concentrat de minereu, nichel, oţel, produse laminate, energie electrică şi termică. În România grupul este prezent prin 5 întreprinderi metalurgice: "Mechel Târgovişte", "Mechel Câmpia Turzii", "Ductil Steel" Buzău, "Ductil Steel" Oţelu Roşu şi "Laminorul" Brăila.