Judecatorul Claudio Mattioli a decis sa mentina acuzatia de viol, desi procurorii renuntasera la aceasta idee. Mattioli a argumentat ca victima a fost gasita cu pantalonii desfacuti si fara lenjeria intima.
Potrivit judecatorului, citat de site-ul TGcom, infractiunea initiala este cea de viol, urmata de omucidere voluntara si furt.
Presa italiana este convinsa ca violul nu s-a concretizat, dar modul in care a fost gasita victima - cu pantalonii desfacuti, fara lenjeria intima si cu un sin descoperit - sugereaza cel putin intentia pentru agresiunea sexuala. Raportul medico-legal publicat la sfirsitul lunii ianuarie indica faptul ca Giovanna Reggiani nu a fost violata.
Procurorul Maria Bice Barborini va trebui sa il acuze oficial pe Romulus Mailat si pentru aceasta infractiune.
In plus, judecatorul Mattioli a decis renuntarea la acuzatiile care il vizau pe Vasile Neamtu, fiul Emiliei, martora care l-a denuntat pe Mailat. Neamtu fusese suspectat initial de complicitate, dar se pare ca toate marturiile de pina acum il disculpa.