Decizia de a-i lasa pe tiganii din Vidra fara permise a fost luata in 2003, deoarece s-a stabilit ca ei s-au folosit de documente false si manopere frauduloase, in sensul ca ei nici macar nu s-au prezentat la examenele pentru obtinerea permiselor de conducere si chiar daca s-ar fi prezentat, nu ar fi promovat deoarece nu stiau sa scrie si sa citeasca. In acest sens s-a intocmit si un dosar penal, care este acum in instanta, si care numara 20 de inculpati, printre care si opt ofiteri si subofiteri braileni. Totusi, trei dintre tigani au considerat ca au fost nedreptatiti si s-au decis sa atace in instanta decizia IPJ Braila. Singura actiune admisa de instanta a fost cea inregistrata la Tribunalul Braila, sectia comerciala si de contencios administrativ, in data de 27 martie 2006, de Mihai Gheorghe, care si-a motivat solicitarea prin faptul ca nu a fost instiintat de anularea permisului. Totodata, IPJ Braila a fost obligat si la plata a 1.000 lei, reprezentind cheltuieli de judecata catre reclamant. Impotriva hotaririi, Politia a formulat recurs, dosarul urmind a fi inaintat la Curtea de Apel Galati, in vederea solutionarii.
Surse judiciare ne-au precizat ca instanta a considerat nelegala dispozitia pe motiv ca IPJ Braila nu era competent sa aplice aceasta sanctiune la momentul respectiv. Potrivit sursei, magistratii au admis actiunea introdusa de Mihai Gheorghe prevalindu-se de acelasi act normativ care a stat la baza anularii permiselor, respectiv OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si HG 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a ordonantei mai sus mentionate.
Doua tentative de recuperare a permiselor anulate, esuate
Tot anul trecut, alti doi tigani din Vidra au chemat in judecata IPJ Braila pentru a-si recupera permisele de conducere, insa in ambele cazuri actiunile reclamantilor au fost anulate. Toma I. si Toma C. si-au inregistrat actiunile in aceeasi zi, 13 iunie 2006 si au motivat in acelasi mod, in cazul celui din urma actiunea fiind anulata ca netimbrata. "Reclamantul T.I. si-a motivat actiunea prin faptul ca, desi exista un dosar penal in faza de cercetare, nu a savirsit nici o infractiune si nu a incalcat nici o dispozitie legala pentru a se lua masura contestata. Tribunalul Braila, prin sentinta din data de 13 septembrie 2006, a anulat actiunea ca neintemeiata. Solutia este definitiva si irevocabila prin nerecurare", ne-au precizat surse din cadrul Tribunalului Braila.
Reamintim ca dosarul "permise false" a fost definitivat de magistratii Parchetului de pe linga Curtea de Apel Galati si a ajuns in instanta la inceputul lunii aprilie 2005. Potrivit procurorului general Dinu Galca, - la acea vreme sef sectie -, activitatea infractionala a celor implicati in dosar s-a desfasurat in perioada 2000 - 2002, pe teritoriul mai multor judete. Sfidind legea, zece romi analfabeti din Sintesti, comuna Vidra, judetul Ilfov, au intocmit dosare de scolarizare false si au obtinut, in final, permise de conducere de la Politia Rutiera Braila, cu complicitatea lui Adrian David. In schimbul a 300 de dolari de persoana, David le-a facut rost tiganilor de vize de flotant, de acte fictive de studii si de certificate de cazier judiciar de la IGP, unde avea "cunostinte". In timp ce tiganii sint judecati pentru instigare la fals intelectual, instigare la fals in inscrisuri, instigare la uz de fals si instigare la fals in declaratii, cei opt politisti braileni inculpati in dosarul "permise false" au fost dati pe mina instantei pentru neglijenta in serviciu.