Romeo Stavarache, primarul Bacăului în prezent suspendat, acuzat că ar fi primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri, rămâne în arest, a decis definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
ICCJ a respins contestaţia lui Stavarche la măsura arestului preventiv dispusă de Curtea de Apel Bacău, pe 1 iulie.
Astfel, edilul suspendat, vărul său Liviu Cenuşă şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, cercetaţi în acelaşi dosar, rămân în arest, conform deciziei de la începutul lunii.
Prefectura Bacău a decis, pe 2 iulie, suspendarea lui Romeo Stavarache din funcţia de primar al municipiului Bacău.
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv, pe 1 iulie, de Curtea de Apel Bacău, pentru 30 de zile, după ce procurorii DNA solicitaseră acest lucru întrucât edilul a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, în condiţiile în care era cercetat sub control judiciar.
Stavarache a fost reţinut, pe 26 iunie, de DNA şi, în aceaşi zi, Curtea de Apel Bacău a decis să fie cercetat sub control judiciar. De asemenea, instanţa a dispus ca Liviu Cenuşă şi Liviu Goian să fie cercetaţi tot sub control judiciar.
Potrivit DNA, primarul Bacăului a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, Liviu Goian a fost reţinut pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, iar Liviu Vasile Cenuşă pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită.
„Comision" de 50%
Conform sursei citate, în perioada 2008 - 2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.
De exemplu, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 - octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.
În luna ianuarie 2009, primarul Stavarache a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.