Românul Julius Popper a fost cel mai mare explorator al continentului sud-american. El si-a creat un adevărat imperiu în Tara de Foc, bătând moneda şi emitând mărci poştale, relatează tvr.ro.
Popper s-a născut la Bucureşti, în 1857, la 15 decembrie. Tatăl său era directorul primei şcoli israelite din Bucureşti, unde limba de predare nu era numai ebraică, ci şi idiş, română şi germană. Mai era directorului unei reviste bilingve, româno-idiş, numită "Timpul". La 17 ani pleacă în Franţa pentru a studia ingineria la Paris. După terminarea facultăţii călătoreşte la Constantinopol, apoi merge în Egipt să lucreze la întreţinerea Canalului Suez. Călătoriile sale continuă cu India, China, Japonia, de unde corespondează cu Academia Română. Urmează apoi Siberia, Alaska, SUA, Canada. Lucrează în New Orleans la sistemul de canalizare, apoi pleacă în Cuba, unde se implică într-un proiect de reorganizare a oraşului şi Portului Havana. Urmează Mexicul, unde devine ziarist şi cartograf, apoi pleacă în Brazilia. Avea 28 de ani când gândul că ar putea descoperi aurul din Ţara de Foc îl poartă la Buenos Aires.
Himera aurului
Popper a ajuns în capitala Argentinei în 1885. La vremea aceea se vorbea în tot oraşul despre abundenţa aurului din Cabo Virgenes. Chiar şi cei mai puternici oameni de afaceri făceau planuri de cucerire. Se constituiau companii miniere, se cumpărau şi se vindeau acţiuni. Ceea ce lipsea era un om care se pricepea la minerit. În Argentina nu era nici unul. Tocmai atunci a apărut Julius Popper.
O mare companie l-a trimis în Patagonia, dar nu a putut să întreprindă nimic în regiunea deja explorată. S-a gândit că insula din sud ar trebui să aibă aceeaşi structură geologică şi că acolo trebuia să fie aur. S-a întors la Buenos Aires să organizeze o expediţie în Ţara de Foc (Tierra del Fuego), o grupă de insule la capătul cel mai sudic al Americii de Sud, cu o suprafaţă de 73.746 km pătraţi.
Expediţia lui Popper a fost cea care a ridicat valul de mister de pe teritoriul insulei. Pe 7 septembrie 1886 au plecat din Portul Montevideo: Julius Popper, explorator, inginer-şef, mineralogist şi fotograf, Julio Carlsson, inginer minier şi metalurgist şi alţi 26 de oameni, ajutoare şi muncitori.
Invenţia românului a făcut înconjorul lumii
Expediţia a descoperit aurul în Golful San Sebastian, dar într-o formă care i-a mirat pe membri. Aurul era amestecat cu pietre, spălate de valuri enorme care veneau dispre sud. Popper a explorat cu atenţie teritoriul şi a făcut un proiect de exploatare. La întoarcere a cucerit Buenos Airesul. Societatea geografică argentiniană i-a cerut să prezinte descoperirile într-o conferinţă. Popper a construit pe El Paramo (Platoul Înalt) o invenţie care va face înconjurul lumii: un dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa mării, care a fost brevetat în mai multe ţări din America de Sud şi din Africa de Sud. Rezultatele au apărut repede: jumătate de kilogram de aur pe zi.
În anul 1891, Popper îşi brevetează, cu nr. 830, „maşina de separare a aurului" („Cosechadora de Oro") care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conţine nisipul extras. La „Muzeul Capătului Lumii" din Ushuaia, în aripa dedicată lui Julius Popper, este expusă şi o instalaţie de acest tip.
Prima monedă, "Tierra del Fuego"
Românul şi-a extins activitatea, a îmbunătăţit instalaţiile şi a bătut o monedă cu numele său. Prima avea pe avers inscripţionat "Tierra del Fuego" - Popper 1889. Pe revers scria "El Paramo" - 1 gram. Popper a mai organizat un comisariat de jandarmi, avea o flotă care asigura transportul şi aprovizionarea. Mai era şi proprietarul tuturor fermelor şi oamenilor din partea locuibilă din Ţara de Foc. Şi mai avea organizate monetăria şi poşta. Toate acestea i-au adus duşmănia administraţiei publice. Şase ani de la începuturile expediţiei în Ţara de Foc, în anul 1893, Popper se vede implicat într-un proces unde martorii acuzării erau reprezentanţi ai protipendadei politice. Julius Popper a fost găsit mort la 6 iunie 1893. Avea doar 36 ani.