Românii sunt prea săraci şi pentru benzina ieftină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Românii sunt prea săraci şi pentru benzina ieftină

România are carburanţi ieftini, dar şi consumul este mic. Media este de aproape 90 de litri pe an. Doar atât ne permitem. Dacă luăm în calcul raportul dintre preţul carburanţilor şi salarii suntem pe locul 50 în lume. Dar, odată cu aplicarea unei supraacccize din toamnă, consumul ar putea să scadă şi mai mult.

 

România stă bine la preţul carburanţilor. Consum mediu anual reprezintă mai puţin de 1% dintr-un venit mediu pe economie. Potrivit unui studiu Bloomberg, litrul de benzină este printre cele mai ieftine din Europa. Dintre statele din Uniune, doar Polonia stă mai bine.

Raportat la venituri, un român cu salariul mediu pe economie trebuie să muncească două zile pentru a putea face plinul la maşină. Este şi motivul pentru care consumul de carburanţi este la un sfert faţă de media europeană”, relatează Gabriel Bălaşu, reporter Digi24.

Însă lucrurile se pot schimba, dacă luna viitoare vor creşte accizele la benzină si motorină. Odată cu aplicarea accizei de aproape 9 cenţi pe litru, din ţara cu cel mai redus nivel al taxării din regiune, România poate ajunge la cel mai mai aspru sistem.

Companiile spun că povara va fi suportată de consumatori.

O să ne aducă scumpiri de preţuri, care vor anula toate creşterile salariale. Noi, companiile, o să găsim soluţiile necesare de a supravieţui. O facem de 20 de ani”, spune Felix Patrăşcanu, directoru unei firme de curierat.

Unii şoferi sunt decişi să nu renunţe la confortul maşinii.

Cât se scumpeşte, se scumpeşte, mai merg”, spune un șofer.

În transportul public la noi, mai bine nu. E foarte greu de circulat în Iași cu transportul public e foarte aglomerat”, spune un șofer din Iași.

Economiştii critică o eventuală creştere a accizei.

Momentul este inoportun pentru orice creştere de impozite şi taxe. Acciza este un sistem de taxare care are un impact direct asupra preţurilor. Şi, întrucât este vorba de combustibil, acest impact asupra benzinei şi motorinei se răspândeşte foarte repede în întreaga economie”, spune Aurelian Dochia, economist.

În prezent, ponderea accizei în preţul unui litru de benzină, calculat la o valoare de 4,62 lei, este de aproape 50%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro