Românii preferă mâncarea gătită în casă, pe care o consideră mai sănătoasă şi mai sigură, dar şi pentru că gătitul este văzut ca o moştenire din familie, pe care mulţi români o păstrează pentru că aşa au fost obişnuiţi încă din copilărie, arată un studiu remis MEDIAFAX.
Conform studiului calitativ, realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă în luna noiembrie, mâncarea gătită în casă este percepută ca fiind mai sănătoasă şi mai sigură decât alte preparate, deoarece ingredientele sunt uşor de controlat.
În plus, mâncarea gătită este aleasă pentru gust şi pentru că este văzută ca o moştenire din familie, ca un obicei pe care românii îl urmează pentru că aşa au fost obişnuiţi încă din copilărie.
Chiar dacă mâncarea gătită este considerată sănătoasă, trebuie subliniat că este săţioasă, condimentată şi, mai ales, bogată în grăsimi, afirmă Denisa Iacoboaea, coordonatorul studiului.
Prânzul - masa principală
Prânzul pare să fie masa cea mai respectată a zilei, fiind asociat, de cei mai mulţi respondenţi, cu o masă caldă. Indiferent că este vorba de mâncare gătită în casă sau cumpărată/ comandată, mâncarea consumată în acest moment al zilei trebuie să fie caldă şi săţioasă, fiind pentru mulţi prima masă a zilei. Prânzul este văzut astfel şi pentru că există o pauză în programul de lucru, pentru luarea acestei mese.
Pentru cină, moment asociat cu timpul dedicat familiei, se preferă o masă uşoară, mai degrabă o "gustare". Însă lipsa timpului îi face pe respondenţi să îşi încalce principiile, consumând la cină orice, fără a ţine cont de restricţii.
Studiul prezintă şi felul în care românii ar dori să arate meniul lor zilnic.
Pentru micul dejun sunt menţionate alimentele bogate în nutrienţi (calorii, proteine, carbohidraţi), ce pot asigura energia pentru întreaga zi, iar prânzul ar trebui să conţină două feluri de mâncare: o ciorbă/ supă şi carne cu garnitură. La ultima masă a zilei, românii vor o mâncare slabă caloric, uşor de digerat, pentru a nu avea efecte negative asupra organismului pe parcursul nopţii (supă, lactate uşoare, peşte etc.).
Se constată însă în studiu şi dorinţa respondenţilor de a include şi alte alimente în actualul lor meniu sau de a le înlocui pe cele existente cu unele "mai sănătoase", precum: alimente bio (fructe, legume proaspete, carne "de curte"), mai multă mâncare gătită în casă, dulciuri sănătoase de casă.
Cel mai des întâlnite griji ale românilor privind alimentaţia sunt cele legate de cantitatea de E-uri/ conservanţi din produse, numărul de calorii, cantitatea de zahăr, hormonii de creştere şi provenienţa produselor.