Românii din Marea Britanie aşteaptă nerăbdători rezultatul referendumului privind apartenenţa la UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Românii din Marea Britanie aşteaptă nerăbdători rezultatul referendumului privind apartenenţa la UE


Aproximativ trei milioane de cetăţeni din alte state UE, inclusiv câteva sute de mii de români, locuiesc în Marea Britanie. Polonezii sunt cei mai numeroşi dintre aceştia, aproximativ 800.000 trăind în Marea Britanie, urmaţi de irlandezi (383.000) şi germani (301.000), conform celor mai recente date disponibile de la Biroul Naţional de Statistică, informează cotidianul The Guardian.

Numărul românilor şi bulgarilor, în mod frecvent ţinta campaniei în favoarea ieşirii din UE, în care au fost catalogaţi drept "hoţi de locuri de muncă" şi "asistaţi sociali", se ridică la 175.000 de persoane, respectiv, 59.000, dar este de aşteptat ca datele pe anul 2015 să arate o creştere a numărului imigranţilor din cele două state.

Românii care trăiesc în Marea Britanie au păreri împărţite în ceea ce priveşte efectele referendumului de joi, însă cei mai mulţi spun că vor descurca şi în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.
"Dacă au de gând să voteze pentru ieşire, urmează cel puţin zece ani de incertitudine, atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru cetăţenii străini. Ţara asta nu mai produce nimic, export aproape zero. (...) Lira va creşte, pentru că toate domeniile se vor baza pe producţia internă. Turismul va avea de suferit din cauza vizelor," este de părere Laura Iancu, o tânără studentă care locuieşte în Cardiff. "Sunt sigură că Marea Britanie nu va ieşi din UE. Toţi britanicii cu care am vorbit votează contra. Li se pare o inepţie," a declarat Laura Iancu pentru MEDIAFAX.

Cât despre efectele directe ale unei eventuale ieşiri din UE, tânăra a adăugat: "Mă va afecta financiar, nu voi putea să-mi deschid propria afacere, nu voi beneficia de asigurare medicală. Va trebui să muncesc la negru. Iar, dacă se întâmplă, încerc să mă adaptez la noile reguli cât mai am de studiat aici şi apoi îmi fac frumos bagajul şi merg într-o ţară unde îmi sunt respectate drepturile naturale şi sociale," a continuat ea.

Aaron Bloom, un cetăţean britanic de origine română, spune că părerile pe acest subiect "sunt pro şi contra chiar şi în cadrul minorităţii române din Marea Britanie".

"Indiferent de rezultat, prin referendumul din 23 iunie, Marea Britanie îşi arată poziţia de jucător important de care omenirea este nevoită să ţină seama şi să-i urmărească decizia. Concret, dacă iese, atitudinea românească trebuie să fie tot de jucător. Cei care au cetăţenie aici, statut legal (marea majoritate), vor întâmpina posibile riscuri în statutul lor în societatea britanică, unde dreapta vrea să folosească tema asta şi pe viitor. Pe ansamblu, pentru interesele profunde romaneşti, o situaţie de blocaj pe piaţa de muncă britanică va relansa implicarea în interiorul ţării (economie, demografie, politică etc)," apreciază Aaron Bloom.

"În 18 ani de când sunt în Marea Britanie am evoluat aici, dar un anumit tip de rasism încă mă atinge; însă, având nume britanic, cetăţenie britanică, fiind activ politic (membru al Partidului Laburist), activ în afaceri comunitare prin care ambele state au de câştigat, nu cred că voi fi personal foarte afectat. Problema este interesul general românesc, el trebuie protejat pentru fiecare dintre noi în final şi toţi la un loc," mai spune Aaron Bloom pentru MEDIAFAX.

"Şansele ca Marea Britanie să iasă din UE sunt de 50 la sută, potrivit Brexit poll-urilor. Eu sper să rămână, altfel Europa va fi sub presiune şi din alte părţi," a mai precizat cetăţeanul britanic de origine română.

"Probabilitatea ieşirii Marii Britanii din UE este foarte mare, ţinând cont de sondajele de până acum. Nu ştiu daca m-ar bucura Brexit-ul sau nu. Îmi este indiferent. Consider ca pe mine nu m-ar afecta cu nimic. Daca ai actele necesare nu te afectează cu nimic decizia," a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana D., 30 ani, care locuieşte în Marea Britanie de mai mulţi ani.

"Ieşirea Marii Britanii din UE îmi pare, în primul rând, doar un joc politic între două tabere, care luptă fiecare în parte să obţină puterea", afirmă Marius C., un român în vârstă de 28 de ani stabilit în Birmingham. "Dacă vor ieşi, în funcţie de ce condiţii vor pune, mă orientez. Oricum, nu pot să mă trimită acasă de pe o zi pe alta. Am un contract semnat, am o funcţie aici, plătesc taxe şi nu puţine, aşa că mai durează până scapă de imigrantul de mine. La fel de bine cum am venit, la fel pot şi pleca oricând, oriunde. Nu e cel mai grozav loc din lume, în orice caz," adaugă el.

Pe de altă parte, Codruţa Filip, 28 de ani, care locuieşte într-un orăşel aflat la sud-est de Londra, apreciază că ieşirea Marii Britanii din UE ar fi un lucru pozitiv, "atât timp cât pe noi, cei care locuim şi lucrăm deja aici, nu ne va afecta atât de mult. Probabil va trebui să completez nişte formulare, însă schimbarea va fi destul de lentă, astfel încât nu va fi un obstacol pentru mine".

Marius H., un român în vârstă de 30 de ani, care locuieşte în Hereford, în vestul Angliei, apreciază că "atât cei pro sau contra Brexit-ului vor vota având doar informaţii limitate despre consecinţe... La fel ca în mai toate ţările, indiferent de felul de alegerilor, adevăratele probleme nu se discută".

"Am deja aproape cinci ani aici, iar până o sa iasă efectiv din Uniune, dacă o sa se întâmple, o sa aplic pentru rezidenţă, deci nu o sa fiu afectat direct, nici în bine, nici în rău...," mai spune el.

Maria D., o româncă care locuieşte în Londra este de opinie că ieşirea Marii Britanii din UE ar afecta negativ economia britanică.

Loredana Cobzaru, o româncă de 31 de ani care trăieşte în Londra, a declarat pentru The Guardian: "Nu cred că mă va afecta cu adevărat, însă tot nu sunt de părere că Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. Oamenii cred că o mulţime de lucruri se vor schimba, dar eu nu cred că se vor întâmpla prea multe. În funcţie de rezultat, este posibil să mă întorc înapoi în România," a completat ea.

Publicaţia Financial Times citează părerea unui alt român, Cosme Trif, care spune că, după şase ani, în Marea Britanie, intenţionează să rămână şi să îşi întemeieze o familie acolo. Cât despre posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE, el spune că este o chestiune pentru politicieni, adăugând că cel mai mare prejudiciu ar fi "pentru România, cât şi pentru cei care doresc să vină aici".

Foarte interesantă este şi opinia omului de afaceri britanic de origine română sir George Iacobescu, care l-a criticat dur pe fostul primar al Londrei Boris Johnson, un fervent susţinator al ieşirii Marii Britanii din UE, după ce acesta a menţionat succesul grupului de afaceri Canary Wharf ca pe un exemplu al modului în care afacerile britanice pot prospera în competiţie cu centrele financiare din restul Europei, relatează cotidianul britanic Evening Standard.

Iacobescu, preşedintele şi directorul executiv al Canary Wharf Group, a afirmat că prosperitatea districtului de afaceri a fost posibilă "datorită apartenenţei noastre la UE, nu în pofida acestui fapt".

Omul de afaceri a mai spus: "Boris Johnson are dreptate când afirmă că, în prezent, Canary Wharf este mai mare decât Frankfurt Bankenviertel (districtul bancar din Frankfurt - n.red). Dar acest lucru se datorează apartenenţei noastre la UE, nu în pofida acesteia. În cazul în care Marea Britanie ar părăsi UE, este greu de crezut că multe bănci internaţionale ar alege să-şi stabilească sediul european la Londra," a continuat Iacobescu.

Într-un editorial publicat în cotidianul Evening Standrad, sir George Iacobescu comenta că "Londra este cel mai mare centru de afaceri din lume. Cei care militează pentru ieşirea Marii Britanii din UE vă vor spune că firmele din China, Orientul Mijlociu, India şi SUA preferă să se stabilească la Londra. Acest lucru este adevărat. Dar vin aici, în parte datorită apartenenţei noastre la UE".

"Aceste firme ar putea foarte uşor să se mute la Paris sau Frankfurt. Au forţă de muncă mobilă. (...) Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a spus deja că va "întinde covorul roşu" pentru firmele care doresc să se mute," a adăugat omul de afaceri.

Omul de afaceri britanic de origine română, decorat cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în 2013, a vorbit şi despre riscurile geopolitice al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Am crescut în spatele Cortinei de Fier şi am o experienţă directă în acest sens. Mă uit cu frica cum Rusia începe din nou să intervină în ţările din Europa de Est. În cazul în care Regatul Unit părăseşte UE, iar acest lucru duce la prăbuşirea acesteia, aşa cum prezic unii susţinători ai Brexit-ului, Rusia îşi va extinde, din nou, influenţa asupra vecinilor săi. Trebuie să menţinem o legătură strânsă cu partenerii noştri pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmplă," afirma omul de afaceri în editorialul publicat de cotidianul The Evening Standard.

"Marea Britanie este mai sigură în UE, iar UE este mai puternică cu Marea Britanie. Stabilitatea noastră este cel mai puternic atu al nostru şi apartenenţa noastră la UE este o componentă a acestei stabilităţi," a concluzionat Iacobescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro