Acest nou incident intervine după atacurile comise asupra a circa 20 de familii de români din oraş, care au obligat mai mult de 100 de români să se refugieze.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a spus că nimeni nu a fost rănit în acest nou incident, care s-a produs în estul oraşului miercuri noapte.
"S-a produs un incident noaptea trecută, fiind vorba despre avarierea unei proprietăţi, incident investigat ca o crimă motivată de ură", a spus el, adăugând că o fereastră a fost spartă în atac.
Ministrul nord-irlandez pentru dezvoltare socială Margaret Ritchie, a declarat: "Din păcate, am asistat la un nou atac asupra unei familii din estul Belfastului, noaptea trecută. Toate aceste incidente ridică întrebări fundamentale legate de genul de societate pe care vrem să o dezvoltăm în Irlanda de Nord la 15 ani de la încetarea focului. Irlanda de Nord este în continuare profund divizată, profund segregată. Oamenii din zonele urbane ca Belfast trăiesc în comunităţi divizate".
"Este absolut necesar ca toate departamentele guvernului să dezvolte un viitor comun, acela al unei societăţi integrate. Procesul de reconciliere şi vindecare trebuie să înceapă", a adăugat ea.
Consulul general al României va avea întâlniri la nivel înalt în Irlanda de Nord în urma acestor atacuri.