"România va fi unul din statele membre, probabil printre puţinele state membre, care va fi beneficiar al viitorului buget al Politicii Agricole Comune, deci care va avea o alocare bugetară mai mare decât în momentul de faţă, atât pe primul pilon cât şi pe partea de dezvoltare rurală", a spus Cioloş, în cadrul unei întrevederi cu membrii comisiilor reunite pentru Afaceri Europene din Parlament.
Comisarul european a subliniat însă că România va trebui să-şi definească obiective în agricultură care să ţină cont de obiectivele mari ale UE în acest domeniu, respectiv securitatea alimentară, buna gestionare a resurselor naturale şi coeziunea teritoriului rural.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte politica de vecinătate şi politica de relaţii externe, Cioloş a spune că UE va acorda o pondere mai mare în bugetul pentru perioada de după 2014 decât în perioada actuală acestui domeniu, iar Comisia consideră importantă relaţia de vecinătate cu estul. În acest caz, Comisia Europeană va propune un instrument european de vecinătate pentru dezvoltarea agricolă şi rurală pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare în state precum Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, iar România va putea juca un rol important şi aici.
Sunt state membre care sunt cu ochii pe raportul privind MCV, a dat de înţeles Cioloş
"Vom folosi acest buget pentru politica de vecinătate şi pentru a stimula dezvoltarea economică în aceste regiuni. (...) Cred că este un element de interes pentru România, dată fiind relaţia privelegiată pe care România poate să o aibă cu anumite ţări din vecinătate şi mai ales pe domeniul agricol. România ar putea contribui la aceste proiecte", a mai spus Dacian Cioloş.
Pe de altă parte, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a afirmat, într-o întâlnire cu membri ai comisiilor reunite de Afaceri Europene, că există "cu siguranţă" state membre care se vor uita la raportul pe MCV al României înainte de votul privind aderarea la spaţiul Schengen.
"Cred că nu este nicio îndoială, cel puţin din analize tehnice, că România şi Bulgaria sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen", a afirmat acesta, apreciind însă că decizia Consiliului European este politică.
"În cazul României, cu siguranţă că sunt state membre care se vor uita atent şi la raportul privind MCV care urmează să fie publicat în luna iulie", a subliniat acesta.