România trebuie să înapoieze UE 46,3 mil. euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România trebuie să înapoieze UE 46,3 mil. euro

Potrivit unei decizii adoptate vineri de Comisia Europeană, Uniunea Europeană are de recuperat 578,5 milioane de euro de la 19 state membre, reprezentând cheltuieli în cadrul politicii agricole comune (PAC). Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau procedurile de control ale cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.

Statele membre sunt responsabile de acordarea plăţilor şi de controlarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligaţia de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect.

Comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a declarat că reprezentanţii UE fac tot ce le stă în putinţă pentru a realiza "un control optim al cheltuielilor agricole în scopul de a se asigura că banii contribuabililor nu sunt cheltuiţi în mod necorespunzător."

Comisia Europeană are de recuperat fonduri de la Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos şi Regatul Unit.

Cele mai semnificative corecţii individuale sunt imputate Greciei (347,44 milioane euro), României (46,3 milioane euro), Portugaliei (45,72 milioane euro), Italiei (38,74 milioane euro), Ţărilor de Jos (29,29 milioane euro) şi Bulgariei (20,2 milioane euro).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro