România a câştigat grupa, cu maximum de puncte, 4, ambele formaţii învingând categoric echipa Armeniei, tricolorii cu 51-9 (25-5), iar turcii cu 57-11 (30-3).
În meciul cu Turcia, jucătorii antrenaţi de Octavian Hârţoagă au preluat repede controlul jocului şi au condus ostilităţile de la un capăt al altuia al întâlnirii. România a făcut o primă repriză excelentă, încheiată cu un avans de opt goluri pe tabela de marcaj, 20-12. După pauză, tricolorii au evoluat relaxat, dar şi aşa ecartul dintre cele două echipe a crescut, ajungând la 11 goluri în câteva rânduri, pentru ca scorul final să fie de 37-30.
România a evoluat în formula: Mădălin Maruşca, Richard Freiwald - Bogdan Mănescu - 5 goluri, Alexandru Mănescu - 6, Zoltan Simo, Robert Gal - 6, Roland Thalmaier - 7, Cristian Bodnărescu, Denis Neamţu - 4, Ionuţ Broască, Marius Pop, Alexandru Laslo - 5, Emanuel Andrei Moldovan, Gabriel Dumitru - 1, Leonard ştefan - 3 şi Octavian Bizău.
Pentru Turcia au marcat Yakup Cakir - 6 goluri, Halil Ibrahim Ozturk - 6, Sabri Gokay Adali - 4, Hakan Yalcin - 3, Ozan Erdogan - 3, Aytekin Aydin - 2, Taha Yasin Kurt - 2, Yigit Ilgin - 2, Tolga Ozun - 1, Muhammed Taha Ayar - 1.
Doar câştigătoarea grupei s-a calificat la turneul final al Campionatului European din Polonia, care se va desfăşura în luna august.