România reintră în recesiune tehnică: cea mai mare scadere a PIB din UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România reintră în recesiune tehnică: cea mai mare scadere a PIB din UE

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Produsul intern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% faţă de primul trimestru, iar creşterea anuală a coborât semnificativ atât la nivel trimestrial, de la 3,9% la 1,2%, cât şi semestrial, la 2,4% serie brut şi 2,6% serie ajustată sezonier, cu mult sub estimările autorităţilor, de 3,5% pe an.
România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evoluţii negative au mai fost Germania, Italia şi Cipru.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, după primele estimări, PIB în trimestrul II 2014 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1% comparativ cu trimestrul I 2014 (date ajustate sezonier).
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, PIB a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.
In semestrul I 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier.
Produsul Intern Brut, serie brută, estimat pentru trimestrul I 2014 a fost de 126,38 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 3,9% faţă de trimestrul I 2013, potrivit datelor provizorii revizuite
În funcţie de seria ajustată sezonier, PIB-ul este estimat pentru perioada ianuarie-martie, la 161,15 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,2% faţă de trimestrul IV 2013 şi cu 4% faţă de trimestrul I 2013.

Estimările mai realiste - UE, FMI, BM

Premierul Victor Ponta anunţa la sfârşitul lunii aprilie că cifrele preliminare indicau pentru primul trimestru al acestui an o creştere economică de 3,2%. Ulterior, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a estimat că economia a avut un avans în primul trimestru între 3% şi 4%, iar pentru întregul an anticipa un avans economic peste nivelul anului trecut, de 3,5%.
Fondul Monetar Internaţional estimează pentru acest an o creştere economică de 2,8%, potrivit celor mai recente comunicări, după misiunea FMI în România, în luna iunie.
Banca Mondială a îmbunătăţit în iunie prognozele de creştere economică pentru România de la 2,5% la 2,8% pentru acest an şi de la 2,7% la 3,2% pentru anul următor.
Totodată, Comisia Europeană anticipează că PIB-ul României va creşte cu 2,5% în 2014 şi cu 2,6% în 2015, după o expansiune de 3,5% anul trecut, potrivit prognozei economice de primăvară.

Guvernul se face că nu vede

"Ţinând cont de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că România continuă creşterea economică, pe fondul evoluţiei pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. Creşterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de ^2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate", se arată în comunicat.
În acelaşi timp, premierul Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care afirmă că este ca şi când România mergea cu maşina cu 130 kilometri la oră şi acum merge cu 100 kilometri la oră, dar merge "tot înainte!", avâdd însă mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales ca în regiune sunt şi semne proaste.
"Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci şi am eliminat impozitul pe profitul reinvestit", spune Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro