Mergi la conţinutul principal

România rămâne pe poziţii: primim 1.785 de imigranţi. Austria ameninţă

România îşi respectă angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi, a declarat duminică vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.
El va participa luni la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană la data de 9 septembrie.
„În acest context în care România este o ţară sigură şi care îşi face datoria cu multă determinare şi profesionalism, merg mâine la JAI. Am un mandat foarte clar din partea preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta, din partea Guvernului, pe care îl voi spune acolo cu modestie, dar şi cu demnitate. România îşi respectă angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi. Atât este capacitatea statului român în momentul de faţă. şi, bineînţeles, de a vota împotriva cotelor obligatorii", a afirmat Gabriel Oprea, prezent la ceremonia desfăşurată în Bucureşti de Ziua Pompierilor.
El a subliniat că România va demonstra în continuare că este un stat care îşi exprimă solidaritatea în cadrul Uniunii Europene într-un context complicat de securitate.
„România este o ţară sigură, cu oameni profesionişti, care îşi face datoria, iar Uniunea Europeană se poate baza pe România", a arătat Oprea.

O ţară sigură

El a spus că domeniul securităţii naţionale, de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este respectat de români şi de partenerii internaţionali.
„România este o ţară membră a Uniunii Europene, a NATO. În NATO, militarii români în teatrele de operaţii, în cicluri de câte şase luni, s-au pregătit şi au luptat. Peste 40.000 de militari şi-au făcut datoria faţă de comunitatea internaţională, de NATO. De aceea România ca ţară NATO este respectată de partenerii noştri. În Uniunea Europeană am dovedit că suntem serioşi, profesionişti. România, într-un context complicat de securitate, mai ales în regiunea de est, la graniţele ţării, dar şi în Europa, în care există foarte multă insecuritate, a dovedit că este o ţară sigură care apără 2.070 de km ai graniţei Uniunii Europene", a subliniat vicepremierul Gabriel Oprea, potrivit agerpres.ro.

Ponta, împotriva cotelor obligatorii

Premierul Victor Ponta s-a referit, sâmbătă seară, la criza imigranţilor din Europa, subliniind că ideea de impunere a unor cote de refugiaţi statelor membre nu este „în spiritul UE".
Şeful Executivului a adăugat că, în această chestiune, România „are o poziţie coordonată", arătând că sunt implicaţi în gestionarea situaţiei preşedintele, premierul, ministrul de Interne şi ministrul de Externe.
„România nu trebuie să cadă în xenofobie. S-a trezit şi domnul Băsescu şi alţii că trebuie să închidem graniţele. Eu nu cred asta. (...) Nu sunt de acord cu atitudinea „să închidem graniţele". şi nu sunt de acord nici cu prostia asta că „trebuie să ne uităm la religie să nu fie musulmani. Aceşti oameni trebuie văzuţi ca oameni de bună credinţă, care vor să îşi construiască o nouă viaţă", a declarat Victor Ponta.
Potrivit lui, problema imigranţilor trebuie privită din perspectiva cauzei, şi nu a efectelor produse, pentru că altfel vor veni şi mai mulţi în Europa.

Austria ameninţă

Pe de altă parte, cancelarul Austriei, Werner Faymann, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei Der Spiegel, că oricine se sustrage responsabilităţilor privind distribuirea imigranţilor în cotele propuse de Comisia Europeană trebuie să fie penalizat financiar, „spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE".
Reacţia MAE nu s-a lăsat aşteptată. Un stat membru al Uniunii Europene nu poate fi penalizat pentru că, din motive obiective, nu are capacitatea de a primi şi integra un număr impus de migranţi, susţine Ministerul Afacerilor Externe, într-un răspuns acordat la solicitarea AGERPRES, în contextul declaraţiilor cancelarului Austriei.
Sursa citată arată că fondurile structurale alocate unui stat membru UE nu sunt parte a discuţiilor legate de fenomenul migraţiei şi de modul în care statele europene se implică în procesul de preluare a migranţilor.
„Conform Tratatelor UE, nu există nicio legătură între poziţia pe care România o va susţine la Consiliul JAI din data de 14 septembrie 2015 sau în cadrul oricărui consiliu sectorial şi fondurile structurale alocate ţării noastre", precizează MAE.
La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că fondurile structurale europene nu au şi nu trebuie să aibă vreo legătură cu subiectul refugiaţilor, iar România nu poate fi penalizată pentru că susţine o poziţie absolut legitimă, şi anume cote voluntare pentru acceptarea de refugiaţi.
Ea arată, într-o postare publicată sâmbătă pe Facebook, că poziţia cancelarului Austriei în problema cotelor de refugiaţi pentru ţările UE este cel puţin surprinzătoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro