Mergi la conţinutul principal

România eco-friendly. 5 trenduri sustenabile, pe val la nivel mondial, câștigă teren și la noi în țară

Românilor le pasă de mediu și de propriul buget, chiar dacă o parte dintre ei mai au lacune la capitolul colectare separată a deșeurilor și mai aruncă gunoiul la întâmplare. Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata susține că cele mai bune dovezi în acest sens sunt trendurile ecologice aflate, în prezent, în plină dezvoltare și la noi în țară: moda sustenabilă, reciclarea plasticului sau reducerea consumului de plastic, alimentația naturală și folosirea sistemelor alternative de energie.

De la ambalaje compostabile, la investiții durabile, consumatorii au început să  își arate preocuparea pentru mediu în modul în care își cheltuiesc banii și își gestionează deșeurile. „Tot mai mulți români, din medii diferite încep să conștientizeze în primul rând beneficiile unui comportament în stil eco-friendly, atât la capitolul buget, cât și la cel de mediu înconjurător. Optarea pentru alimente vrac, fără ambalaje excesive, compostarea deșeurilor biodegradabile, achiziționarea de obiecte de îmbrăcăminte cu etichete verzi, care arată că din compoziția lor fac parte fibre provenite din reciclarea unor materiale, îndreptarea  către achiziții second hand sau achiziționarea de minipanouri solare de iluminat ori înscrierea în programe de achiziții pentru mașini electrice ori panouri fotovoltaice sunt comportamente ale unui stil de viață sustenabil și totodată, cât se poate de în trend”, a declarat managerul general al companiei de salubrizare Brai-Cata,  Bogdan Constantinescu, specialist în reciclare și colectare separată a deșeurilor.
Iată, detaliat, câteva din trendurile ecologice ale momentului, care promit să devină ocupații cu normă întreagă, în anii următori:

 

Moda sustenabilă

În aceste vremuri instabile pe plan financiar, mulți lăsăm la  o parte moda, anulând planurile de schimbare sau înnoire a garderobei. Cu toate acestea, e ușor să rămânem în tendințe în timp ce trăim un stil de viață durabil. Datorită milenialilor (generația Y, născută în perioada 1981-1996) și generației Z (cei născuți între 1997 și 2012), cuvintele „second-hand” și „chic” au devenit confortabile chiar și atunci când sunt folosite în aceeași propoziție. Datorită reinterpretării pe care ei au dat-o modei, acest sector de piață s-a dezvoltat uimitor în ultimii ani, ajutând foarte mulți oameni să facă economii importante.
În prezent, hainele purtate sau cumpărate și încă nepurtate sunt vândute în magazine second-hand, dar și pe platforme online sau pe grupuri de Facebook, direct de către cei care le dețin, mulți consumatori de modă fiind și revânzători. Site-uri de tip marketplace facilitează acum vânzarea de orice, de la fast fashion, până la bunuri de lux de ultimă generație sau obiecte vintage.
O altă dezvoltare cu consecințe favorabile asupra mediului este piața de închiriere a îmbrăcămintei, cu ajutorul căreia fanii brandurilor pot purta ținute de designer, fără să plătească mii de lei. Toate acestea înseamnă sustenabilitate, atât pentru planetă, cât și pentru bugetul familiei, chiar dacă nu conștientizăm tot timpul acest lucru.

 

Plasticul reciclat, materie primă pentru orice

Plasticul de unică folosință în care se îmbuteliază apă sau suc ori în care sunt ambalate diverse alimente s-a transformat, de la an la an, de la „ucigașul planetei” arătat cu degetul de toată lumea, la material eco-friendly, reciclat și reutilizat sub tot felul de forme, care mai de care mai sustenabile. Pentru că tot mai multe companii și-au dorit să schimbe percepția publică asupra acestui produs, plasticul se reinventează sub formă de fibre textile, ambalaje de unică folosință, materiale de construcții și multe altele, iar de fiecare dată este vedeta campaniilor de promovare și conștientizare a fenomenului poluării cu plastic.
„Astfel, există un retailer care a creat o linie de îmbrăcăminte exterioară realizată din plastic reciclat, un producător de pantofi sport care a inclus același materie primă într-un model recent, folosind sticle din plastic colectate de pe plaje din toată lumea. Un alt brand celebru a lansat o colecție care include articole de îmbrăcăminte din plastic reciclat, iar un producător American de jucării a creat o colecție de camioane, avioane și seturi de ceai, din recipient de plastic, pentru lapte”, a mai spus managerul general al Brai-Cata.

 

Ambalaje durabile, pentru produsele alimentare

Indiferent dacă este vorba despre produse cumpărate direct de pe rafturile magazinelor sau achiziționate online și expediate către consumator, tentația producătorilor de a ambala excesiv de mărfurile este aproape universală. În ultimii ani, însă cumpărătorii au devenit mult mai conștienți de alegerile pe care le fac în privința ambalajelor și au forțat practic companiile să își revizuiască alegerile de ambalare și să promoveze povestea lor de sustenabilitate.
Ca urmare a acestei nevoi de a reduce cantitatea de deșeuri reciclabile sau nereciclabile, au reapărut magazinele care își vând produsele vrac sau în ambalaje returnabile ori reîncărcabile, iar aici există exemple din industria alimentară, dar și din cea cosmetic. Spre exemplu, peste ocean, o firmă de biotehnologie a reușit să producă un ambalaj 100% compostabil, din deșeuri agricole, care este utilizat pentru protecția lumânărilor, corpurilor de iluminat și electronicelor fragile.

 

Bio, eticheta-garanție a mâncării sănătoase

Consumatorilor le pasă cel mai mult de mâncarea lor, dar și de ambalajul acesteia, iar aceste caracteristici le influențează alegerile de la raft. Așa se explică faptul că vânzările de produse alimentare comercializate ca durabile cresc mai rapid decât restul industriei alimentare, conform unui studiu realizat de o Universitate din New York.

Când se aplică alimentelor, „bio” este practic o etichetă-garanție în privința lipsei aditivilor, conservanților sau îngrășămintelor chimice. Pentru specialiștii în protecția mediului, bio înseamnă și un produs care contribuie mai puțin la schimbările climatice și care susține producătorii din apropiere. Toate aceste idei în mod colectiv, precum și ideea de sustenabilitate în general, vor reprezenta o preocupare tot mai mare pe măsură ce influența consumatorilor tineri, familiarizați cu beneficiile sustenabilității crește.

 

Investiții durabile

Investițiile sustenabile, responsabile și de impact sunt în creștere în toate țările civilizate, în care investitorii și statul se implică din ce în ce mai mult în rezolvarea problemelor de mediu, prin proiecte pe termen lung. Și în acest caz, generațiile Y și Z sunt primele care caută să investească în companii ce abordează problemele de mediu îngrijorătoare, precum deșeurile din plastic, schimbările climatice și poluarea.

”Pe lângă investițiile instituționale, aceste personae tinere sunt gata să susțină orice propunere prietenoasă cu mediul pe termen lung și să îi ajute și pe ceilalți să înțeleagă beneficiile stilului lor de viață, pentru mediu și oameni. Aceștia își achiziționează primii mașini cu motoare nepoluante, panouri solare sau fotovoltaice, pompe de căldură, purificatoare de aer pentru propriile locuințe sau senzori de detectare a particulelor din aer. Tot în rândul acestor persoane întâlnim cel mai frecvent relocări din mari orașe, către localități rurale, pentru punerea bazelor unor ferme cât mai curate, folosirea unor mijloace de transport alternative, în detrimentul autoturismelor personale, consumatoare de combustibili și generatoare de dioxid de carbon sau colectarea separată a deșeurilor și producerea de compost în propriile gospodării eco”, conchide Bogdan Constantinescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro