Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a dat publicităţii, marţi, raportul pe anul 2010 privind executarea hotărârilor CEDO.
În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri în dosare rămase definitive în cursul anului 2010, România ocupă locul doi, după Turcia, în topul sumelor la care au fost obligate ţările. Astfel, dacă Turcia are de plătit 42% din totalul de 64.032.638 de euro daune acordate de CEDO, România se clasează pe locul 2, cu 13% din această sumă, adică aproximativ peste 8 milioane de euro. Locul trei este ocupat de Rusia, cu 12% din total.
Printr-un comunicat remis marţi, MAE precizează că această sumă se menţine la un nivel relativ ridicat din cauza faptului că în anul 2010 au rămas definitive hotărârile pronunţate în principal în perioada octombrie 2009-octombrie 2010, adică înainte de suspendarea cauzelor din materia restituirii dreptului de proprietate prin hotărârea pilot.
Mai mult, numărul cauzelor rămase definitive în cara ţara noastră a fost condamnată a scăzut faţă de anul anterior (9% din totalul numărului de cauze în 2010, faţă de 13% în 2009), mai arată MAE în comunicatul citat, precizând că acest aspect arată reducerea numărului de condamnări.