România ar putea primi 75 de milioane de euro de la UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România ar putea primi 75 de milioane de euro de la UE

Ministrul povesteşte despre vizitele făcute în zonele inundate din Suceava şi Botoşani şi apreciază că una dintre cele mai importante măsuri care trebuie luate o reprezintă investiţia în infrastructura din zonele predispuse la dezastre naturale. "Le-am spus autorităţilor locale din zonă că trebuie să facem o evaluare a pagubelor, trebuie să vedem ce se mai poate salva şi trebuie să acţionăm. Acum. Chiar dacă România se află într-o situaţie financiară extrem de dificilă, în faţa unor asemenea cataclisme argumentul banilor lipsă funcţionează prea puţin. E nevoie de voinţă şi solidaritate. Iar aici va pune umărul şi Uniunea Europeană. România ar putea primi 75 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene", susţine Udrea.

Democrat-liberala adaugă că a decis ca o bună parte din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să fie direcţionate către lucrări de reabilitare a unor drumuri şi poduri din zonele afectate de inundaţii. Udrea menţionează însă că trebuie să se şi schimbe o serie de lucruri, de la "nevoia ca oamenii să-şi mute locuinţele în zonele neinundabile, până la folosirea unor materiale de construcţii mai bune sau investirea banilor autorităţilor locale în infrastructura care previne astfel de dezastre".

În final, ministrul face un apel către reprezentanţii mass media, dar şi către oamenii politici, "să nu încerce să politizeze" situaţia dezastrului cauzat de inundaţii, motivând că "retorica de doi bani, în detrimentul acţiunii concrete, face mai puţin decât un sac de nisip pus în calea viiturii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro