"Piaţa din Sibiu este foarte dinamică, la fel ca în Arad şi Timişoara unde s-a dezvoltat foarte mult zona industrială. Practic, toate aceste companii sunt în război dacă ne referim la recrutarea forţei de muncă. Ele concurează cu companiile din oraş, dar şi cu companiile din zonă (Transilvania -n. red.) şi cu cele din afara ţării. Sunt angajaţi care pleacă din Sibiu şi merg să lucreze în afara ţării sau pleacă la alte companii din oraş pentru o mărire simbolică de salariu sau pentru nişte beneficii în plus", spune Ciucă.
Asociaţia încearcă să plaseze persoane care fac parte din categoriile cele mai defavorizate pe piaţa muncii, respectiv persoanele de peste 45 de ani, studenţii şi mamele singure:"În momentul de faţă, avem peste 20.000 de studenţi dintre care foarte mulţi vor să lucreze în regim part time, dar este foarte complicat să găsească ceva de lucru pentru că managerii români nu sunt pregătiţi să ofere un program flexibil de muncă".
Potrivit lui Ciucă, pentru cei care se încadrează în categoria de vârstă 45-50 de ani, cele mai multe oferte din Sibiu sunt pentru job-urile de bonă şi de femeie de serviciu:"O bonă poate să câştige peste salariul minim brut, adică mai mult de 1.200 lei pe lună, în timp ce un vânzător primeşte salariul minim brut plus bonuri de masă. Acum, există o migraţie foarte mare de persoane care vin în Sibiu din Vâlcea şi Craiova, în căutarea unui loc de muncă".
În prezent, România are aproape cel mai mic salariu minim din Europa (205 euro), salariu câştigat de o treime din cei 4,5 milioane de angajaţi din România.
De asemenea, cu un salariu mediu de sub 2.100 de lei net pe lună (460 de euro), un angajat din România câştigă de cinci ori mai puţin, în medie, decât media plătită la nivelul UE.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.