Români condamnaţi la Paris, pentru că au jefuit turişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Români condamnaţi la Paris, pentru că au jefuit turişti

Şaisprezece români au fost condamnaţi la Paris, de la unul la cinci ani de închisoare, pentru că au jefuit turişti la Tour Eiffel şi la Castelul Versailles, relatează AFP, citată de News.ro.

 

Faptele datează din 2013-2014.

Deşi ancheta nu a permis stabilirea exactă a sumelor furate, unul dintre preşedinţii Tribunalului Corecţional din Paris a subliniat că aceasta este „substanţială” şi că furturile aveau „un caracter metodic, organizat”, ajungând aproape la „scară industrială”.

Hoţii vizau în special turiştii asiatici.

Infractorii, originari din România, au fost condamnaţi şi la plata a 50.000 de euro amendă.

Doi dintre ei, absenţi la proces, fac obiectul unor mandate de arestare.

De asemenea, toţi au primit interdicţie de şedere în zona Ile-de-France pe o perioadă de cinci ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro