Un agent de securitate român angajat al unei societăţi miniere a omului de afaceri Frank Timiş a fost răpit sâmbătă în Burkina Faso de indivizi înarmaţi.
Atacul a fost scurt dar premeditat, fiind perfect organizat. La rândul său, site-ul info-afrique.com, care îşi citează corespondentul în Burkina Faso, confirmă răpirea unui european Gherghuţ Lulian, de origine română având şi cetăţenia franceză. Potrivit martorilor, un jandarm care a încercat să intervină a fost rănit de atacatori înarmaţi cu AK 47 Kalaşnikov.
Incidentul s-a produs sâmbătă în nordul acestei ţări, în apropierea frontierei cu Mali, la o mină de mangan deţinută de compania Pan African Minerals, subsidiară a Frank Timiş Corporation.
„Una dintre patrulele noastre a fost atacată" şi „românul care conducea patrula a fost răpit", a declarat directorul societăţii Pan African Minerals, precizând de asemenea că un jandarm este grav rănit, iar şoferul este rănit la un picior.
Potrivit unei surse din securitatea locală, atacul a fost condus de cinci persoane înarmate, care, după ce l-au răpit pe agentul de securitate român, s-au îndreptat către graniţa cu Mali, potrivit Reuters, citată de agerpres.ro. Atacatorii ar fi rebeli tuaregi afiliaţi la Al Qaida în Maghrebul Islamic.
MAE s-a autosesizat
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a autosesizat în privinţa răpirii unui român în statul african Burkina Faso, activând o celulă de criză, precizează un comunicat al Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare din MAE remis agerpres.ro.
"Imediat ce informaţiile au fost cunoscute de autorităţile române, ministrul Afacerilor Externe a activat celula de criză, care s-a reunit deja în vederea analizării tuturor informaţiilor şi pentru adoptarea măsurilor specifice. Au fost trimise instrucţiuni către toate misiunile diplomatice din zonă. Instituţiile care fac parte din celula de criză sunt în contact permanent", se arată în comunicatul MAE.
La rândul său, premierul Victor Ponta a precizat că i-a solicitat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să monitorizeze situaţia în cazul răpirii unui român în statul african Burkina Faso şi să transmită "informaţiile disponibile" atât către prim-ministru, cât şi către preşedintele Iohannis.
Situaţie tulbure
Preşedintele Burkinei Faso Blaise Compaoré, răsturnat de proteste de stradă la sfârşitul lunii octombrie după 27 de ani la putere, a avut mult timp un rol de mediator între Bamako şi rebeliunea cu dominanţă tuaregă din nordul Mali, o regiune controlată aproape zece luni între 2012 şi începutul anului 2013 de grupuri legate de Al Qaida.
Jihadiştii au fost dispersaţi şi parţial alungaţi din această zonă printr-o operaţiune militară internaţională, lansată în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei şi încă în desfăşurare. Dar zone întregi nu sunt controlate de Bamako.
Populaţia din satele din vecinătatea Tambao a protestat violent la sfârşitul lunii februarie contra PAM pentru a cere asfaltarea unui drum în regiune pe care compania s-a angajat să-l realizeze.
La mijlocul lunii martie, guvernul din Burkina Faso a suspendat licenţa de export a acestei companii, care prin contract trebuie să construiască de asemenea o linie de cale ferată între Tambao şi oraşul Kaya, situat pe nodul feroviar Abidjan-Ouagadougou.