Rogozin susţine că a adus la Moscova petiţii pentru recunoaşterea Transnistriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rogozin susţine că a adus la Moscova petiţii pentru recunoaşterea Transnistriei

"Semnăturile transnistrenilor în favoarea recunoaşterii republicii lor se află deja la Moscova. Serviciile speciale moldoveneşti, care au percheziţionat avionul nostru, au confiscat doar o parte nesemnificativă din încărcătură", a scris reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Transnistria într-un mmesaj postat pe pagina de Facebook.
El a efectuat o vizită în regiunea separatistă moldoveană pentru a asista la ceremoniile oraganizate vineri pentru marcarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe drumul de întoarcere la Moscova, sâmbătă, avionul vicepremierului rus a fost percheziţionat pe aeroportul din Chişinău de către serviciile moldoveneşti de securitate, care au confiscat mai multe cutii care conţin liste cu semnături în favoarea anexării Transnistriei de către Rusia.
Autorităţile moldoveneşti au afirmat că aceste cutii au fost confiscate pentru a fi "examinate", denunţând acţiuni "contraproductive" şi "declaraţii provocatoare la adresa (Republicii) Moldova" din partea lui Rogozin.
"Provocările Chişinăului vor avea consecinţe grave asupra relaţiilor noastre bilaterale", a declarat vicepremierul rus într-un mesaj postat pe Facobook.
Bucureştiul a cerut sâmbătă Moscovei explicaţii cu privire la declaraţiile lui Rogozin, care s-a declarat pregătit să revină la bordul unui bombardier de tip Tupolev, după ce i-a fost interzis să survoleze teritoriul românesc.
Dmitri Rogozin, unul dintre oficialii ruşi influenţi sancţionaţi de către Uniunea Europeană (UE) în contextul crizei ucrainene, este cunoscut pentru retorica sa antioccidentală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro