După două participări cu rezultate slabe, la seniori şi juniori I, la naţionalele juniorilor III, atletismul brăilean a ieşit puţin din tipar, adică a avut mai multe rezultate bune, nu însă atât de multe ca în urmă cu câţiva ani.
La Bacău, doar atleţii de la LPS au urcat pe podium. Cele mai bune rezultate au fost cele al lui Robert Oaie. Brăileanul a obţinut medalia de bronz la 60 m plat, după care a devenit campion naţional la 60 m garduri.
Elena Griţcă a devenit vicecampioană naţională, iar Raluca Muşat a obţinut bronzul în proba de sprint.
Atletul Cristian Nedelcu s-a calificat în finala probei de 60 m garduri, unde s-a clasat pe locul al 5-lea, iar Andra Coman a ocupat poziţia a 6-a în proba similară a fetelor.
La 60 m plat, Elena Griţcă s-a clasat pe locul al 6-lea, Cosmin Chioibaşu pe la 7-lea, iar Iulia Matei a încheiat proba de săritură în lungime pe locul al 5-lea.