Rezultatele testului Pisa 2012 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rezultatele testului Pisa 2012

România stă ceva mai bine la testele PISA, conform rezultatelor din 2012, recent făcute publice, însă tot la coada clasamentului a rămas. Mai precis, ocupă locul 45 din 65 de ţări testate.
Elevii români au scos un scor mediu - 445 de puncte la matematică, 438 de puncte la citire/lectură şi 439 de puncte la Ştiinţe. Raportul publicat în urmă cu câteva zile mai arată că România face parte, alături de Bulgaria şi Franţa, din grupul ţărilor în care în perioada 2000 - 2012, diferenţele de gen în performanţă la citire/lectură s-au modificat cu mai mult de 15 puncte de scor în favoarea fetelor, adică ele au rezultate mai bune decât băieţii.
Aceste teste PISA au fost aplicate elevilor români în vârstă de 15 ani, în martie 2012. Din judeţul Brăila a fost ales un eşantion de elevi de la Liceul Tehnologic "Vâlsan" Făurei, Liceul Teoretic "Panait Cerna", Liceul Tehnologic "Moisil" şi Şcoala "M. Eminescu". Şcolile au fost selectate de către Consorţiul PISA, conform procedurilor de eşantionare internaţionale, iar elevii au fost selectaţi aleatoriu, cu ajutorul unui program informatic dedicat, astfel încât să alcătuiască, conform cerinţelor acestui studiu comparativ internaţional, un eşantion naţional reprezentativ pentru reţeaua şcolară românească.
Din vara acestui an a început instruirea cadrelor didactice în vederea aplicării altor două teste tot pentru realizarea unui studiu comparativ. Este vorba de PIRLS, care vizează ştiinţele umaniste, şi TIMSS, care vizează ştiinţele reale şi matematica, testele fiind concepute la Boston. Inspectorul de specialitate care se ocupă de administrarea acestor teste, prof. Luminiţa Mocanu, a precizat că nu se ştie când se vor aplica, în noiembrie participând la cursurile de formare profesorii care vor participa la evaluare. "Sunt trei etape de formare. În prima etapă s-au format profesorii de la şcolile din Vişani şi Berteşti, iar din Brăila Şcoala "Al. I. Cuza" şi Şcoala "Anton Pann". În etapa a doua se vor forma directorii, iar în etapa a treia inspectorii de specialitate. Profesorii au început deja să lucreze tipuri de teste. Aceste studiu urmăreşte să îmbunătătţească evaluarea în sistem. Cred că după ce se vor forma toate cele trei serii, se vor aplica şi testele", a explicat inspectorul Luminiţa Mocanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro