• noul portal https://cagl.ro oferă acces publicului la principalele servicii oferite de toate cele 13 instanțe active din circumscripție: înregistrare dosar nou, declararea unei căi de atac într-un dosar, depunere documente într-un dosar deja existent, plata taxei judiciare de timbru • cu caracter de premieră, plata taxei judiciare de timbru este integrată complet în pașii de solicitare online a serviciului – prin redirecționare între portalul CA Galați, www.ghiseul.ro și înapoi
Eficiență a noului portal al Curții de Apel (CA) Galați, lansat în vara acestui an, care are în circumscripție și instanțele din Brăila, Tribunal Brăila, Judecătoria Brăila și Judecătoria Făurei. În ultima perioadă s-au desfășurat activități specifice pentru remedierea și îmbunătățirea interacțiunii cu Ghiseul.ro. Președintele CA Galați, judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, purtător de cuvânt al instanței superioare, ne-a transmis informații privind modul în care s-au desfășurat activitățile în instanță, prin intermediul accesării noului portal care are menirea de a-i ajuta pe oameni să rezolve, mult mai ușor, problemele în instanță.
După cum se arată în comunicatul transmis redacției, Curtea de Apel Galați a lansat, în iunie 2022, noul său portal aflat la adresa de internet https://cagl.ro, care oferă acces părților, reprezentanților și publicului la principalele servicii oferite de toate cele 13 instanțe active din circumscripție. Se oferă posibilitatea înregistrării unui dosar nou pe rolul instanței, declararea unei căi de atac într-un dosar, depunere documente într-un dosar deja existent, plata taxei judiciare de timbru într-un dosar, eliberarea certificatelor de grefă, eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătorești.
Portalul s-a bucurat de un interes deosebit, fiind formulate numeroase solicitări de servicii, chiar din străinătate
Cu caracter de premieră, plata taxei judiciare de timbru este integrată complet în pașii de solicitare online a serviciului – prin redirecționare între portalul Curții de Apel Galați, www.ghiseul.ro și înapoi – similar cu mecanismul de plată online din cadrul comerțului electronic privat. “Vă aducem la cunoștință faptul că administratorii de site au remediat și au îmbunătățit mecanismul de funcționare al Ghiseul.ro, așa încât, după ce plătesc taxa judiciară de timbru, utilizatorii sunt redirecționați mai rapid și cu maximă certitudine înapoi către portalul cagl.ro, unde este generat mesajul e-mail ce este transmis instanței și utilizatorului. Drept urmare, vă invităm să folosiți cu încredere portalul cagl.ro - mijloc modern, sigur și rapid de interacțiune - care este deschis tuturor avocaților, consilierilor juridici și părților din țară și din străinătate care au cereri pe rolul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Galați. Taxa judiciară de timbru poate fi plătită separat, dar și odată cu formularea unei acțiuni noi sau declararea unei căi de atac (apel, recurs, contestație, contestație în anulare, revizuire)”, a transmis judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă.
Reprezentanții CA Galați au ținut să anunțe rezultatele deosebite obținute, de la momentul lansării și până în prezent, arătând că portalul s-a bucurat de un interes deosebit manifestat din partea profesioniștilor dreptului și a părților. Astfel, au fost formulate numeroase solicitări de servicii, atingând în prezent aproximativ 80 de solicitări pe zi, cifră în creștere; au fost achitate numeroase taxe judiciare de timbru prin intermediul portalului, în unele zile valorile totale achitate fiind chiar și de 20.000 lei. În plus, portalul a fost accesat de multe părți cu domiciliul sau reședința în străinătate și au existat părți care au folosit interfața în limba engleză pentru achitarea taxelor de timbru. “Au fost formulate numeroase aprecieri pozitive în ce privește funcționalitatea portalului (formulare inteligente, responsive web design, dark mode automat), dar și în privința aspectului foarte frumos, poate mai rar întâlnit în cazul site-urilor aparținând instituțiilor publice. Vă rugăm să luați în considerare și timpul necesar prelucrării documentelor trimise de dumneavoastră și a dovezii de achitare a taxei de timbru (registratura instanței deschide, tipărește, depune la dosar), care este de ordinul a maxim câtorva zeci de minute. Dacă întâmpinați probleme în procesul de plată a taxelor de timbru și nu sunteți redirecționat înapoi către portalul cagl.ro, vă rugăm să ne anunțați folosind adresa de e-mail sesizari@cagl.ro și să depuneți dovada de plată primită pe e-mail direct de la ghiseul.ro folosind pagina Depunere alte documente într-un dosar existent. În viitor, ne dorim ca serviciile acestui portal să fie extinse la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară”, se arată în informarea transmisă de la Curtea de Apel Galați.
Cei interesați pot urmări noutățile Curții de Apel Galați pe pagina de Facebook situată la adresa https://www.facebook.com/curteadeapelgalati.