Pe de alta parte, toti au afirmat ca sint de acord ca era necesara o "curatenie" pentru a-i demasca pe falsii revolutionari, in fapt esenta Legii nr. 341/2004, dar au criticat in termeni duri modul greoi in care se deruleaza procedurile impuse de acest act normativ. Potrivit paginii de web a SSPR, pina in prezent, doar circa 233 de certificate au fost tiparite, dintre care 19 pentru urmasi de eroi martiri, 91 pentru luptatori raniti, 121 pentru luptatori retinuti si 2 certificate pentru luptatori raniti si retinuti. Surse din cadrul SSPR au confirmat ca nici unul dintre aceste certificate n-a fost emis pentru un revolutionar brailean.
"Ideea era ca prin aplicarea prevederilor Legii 341/2004 sa fie depistati impostorii, iar in legislatura trecuta m-am ocupat in mod direct de aceasta problema, revolutionar fiind. Legea urma sa fie pusa in practica,Merge, merge. Chiar misto. Dar ce poze dai?
insa SSPR a tot tergiversat acest aspect. In legislatura trecuta, in ultima perioada inainte de alegeri, membrii comisiei din care am facut si eu parte, au reusit sa treaca peste 1.000 dosare din toata tara. Dintre acestia doar citiva sint din Braila, toti eroi martiri unde nu pot incapea dubii in privinta participarii la Revolutie, si doar un singur luptator, adica eu", ne-a declarat Ionel Alexandru, revolutionar si fost parlamentar de Braila in legislatura trecuta. De asemenea, sursa citata a mai explicat ca acest lucru a fost posibil prin prisma faptului ca fiind membru al comisiei de validare a cererilor de preschimbare a certificatelor, alaturi de colegii de comisie, legea le confera intiietate. In plus, fostul parlamentar a adaugat ca dintre cei circa 25.000 de revolutionari posesori ai vechilor certificate, pina la incheierea mandatului sau, au depus cereri doar 18.000. "Asta pentru ca fie unii au murit, altii sint plecati din tara, pe unii nu i-a interesat problema, iar altii pentru ca nu mai au documente doveditoare, pentru ca acesta este punctul forte al acestei legi", a incheiat Alexandru.
"Toti revolutionarii am fi vrut sa se rezolve problema cit mai repede"
"Vina acestor intirzieri in eliberarea noilor certificate de revolutionar apartine functionarilor din SSPR si sint generate de birocratia instituita in acest sistem. Liga Nationala a Luptatorilor din Decembrie '89 - Filiala Braila, organizatia pe care o reprezint, a depus la SSPR cererile de preschimbare pentru toti cei 62 de membri. In ceea ce priveste depunerea documentelor doveditoare privind participarea la Revolutie, doar 40 de membri au facut asta pina acum, restul pur si simplu nu au ce acte si documente sa depuna, dar pentru toti garantez ca au participat in mod direct la Revolutie. Daca solicitarile acestora vor fi respinse de comisii, vom actiona in instanta SSPR si vom cistiga aceste procese prin administrarea probelor cu martori", sustine Gabriel Damaroiu, presedintele filialei locale a Ligii Luptatorilor din Decembrie '89. In plus, el a subliniat ca nu si-a mai gasit dosarul de revolutionar, iar in aceasta situatie se mai afla si alti colegi ale caror dosare sau piese din dosar au disparut din arhiva SSPR, cazurile fiind in analiza esaloanelor superioare de conducere ale secretariatului de stat.
Liderul Fundatiei Revolutionarilor din Decembrie '89, Stefan Polici a explicat ca pentru cei 10 revolutionari din asociatie au fost parcursi pasii stabiliti de legislatia in domeniu si ca se asteapta solutionarea cererilor de preschimbare. "Se pare ca sint foarte multe dosare iar analiza este complexa. Toti revolutionarii am fi vrut sa se rezolve problema cit mai repede. Asupra noastra planeaza dubii in ceea ce priveste calitatea de revolutionar a unora dintre membrii si acest lucru ne deranjeaza. Avem convingerea ca in urma analizei dosarelor noastre vor fi spulberate toate aceste dubii", a spus sursa citata.
Mult mai acida, conducerea filialei locale a Asociatiei Revolutionarilor din Decembrie '89 "Metrou" Bucuresti, sustine ca de vina pentru modul greoi in care se misca angrenajul SSPR in problema preschimbarii vechilor certificate de revolutionar este chiar aparatul acestei institutii, precum si a luptelor politice dintre parlamentari: "Este clar ca nu se doreste rezolvarea problemei. Le place ca lucrurile sa ramina in coada de peste. De ce asa? Pentru ca nu se grabesc sa le acorde revolutionarilor drepturile stabilite prin lege", este de parere conducerea filialei locale a "Metrou".
Important de mentionat este ca recent, Guvernul a aprobat prelungirea, pina la data de 23 octombrie 2006, a termenului pentru preschimbarea, la cererea titularului, a certificatelor doveditoare care, In perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 si de Comisia pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989. Termenul de preschimbare a certificatelor de revolutionar urma sa expire la 23 ianuarie 2006. Prelungirea datei pina la care pot fi preschimbate certificatele este justificata de faptul ca cercetarile efectuate de catre institutiile abilitate privind implicarea unor persoane In evenimentele din Decembrie 1989 nu sint finalizate, de dificultatile Intimpinate de catre posesorii de certificate pentru completarea dosarelor cu elemente prevazute de lege dupa 16 ani de la producerea evenimentelor, precum si de primirea cu Intirziere din partea institutiilor abilitate a raspunsurilor solicitate de posesorii de certificate.
Important de mentionat este ca certificatele existente ramin valabile pe Intreaga perioada a preschimbarii.