Revoluţionarii pregătesc o nouă revoluţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Revoluţionarii pregătesc o nouă revoluţie

La mijlocul săptămânii viitoare, organizaţiile de revoluţionari din întreaga ţară sunt hotărâte să organizeze un miting în faţa Palatului Cotroceni, în semn de protest faţă de încercările declarative ale actualului Guvern de a tăia din drepturile revoluţionarilor. Ieri, organizaţiile reunite ale revoluţionarilor brăileni au anunţat într-o conferinţă de presă că vor participa la acţiunea anunţată pentru miercuri, 27 iulie. Principala revendicare: demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, iar în faza imediat următoare organizarea de alegeri anticipate. "Vom pleca paşnic să ne batem cu ei", a explicat vădit afectat de subiect Gabriel Dămăroiu, unul dintre liderii revoluţionarilor brăileni, subliniind că, cel puţin din punctul său de vedere, se aşteaptă la o nouă revoluţie cu toate implicaţiile ce decurg din aceasta. "Actualul Guvern s-a luat de propriul popor pornind de la copii, cărora le-a tăiat din porţiile de lapte, până la bătrâni, cărora le-a tăiat pensiile. Am făcut o greşeală că nu ne-am alăturat protestelor acestora, dar recentele atacuri directe la adresa noastră au umplut pur şi simplu paharul. Mă aştept ca revoluţionarii care vor veni la miting să refuze să plece din capitală până când preşedintele şi premierul nu-şi vor da demisia", a declarat Dămăroiu. Pe un ton mai paşnic, George Coman a explicat că atacurile recente la adresa revoluţionarilor nu pot fi trecute cu vederea: "Sunt de acord că printre revoluţionarii români s-au strecurat şi impostori şi suntem întru totul de acord cu demascarea lor, dar de aici până la declaraţii furibunde la televizor şi atacuri împotriva păturii sociale reprezentată de revoluţionari este cale lungă. S-a făcut atâta vâlvă cu privire la drepturile noastre conferite prin Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 fără să se menţioneze că foarte puţini sunt cei care beneficiază de ele. Şi acum Franţa acordă drepturi asemănătoare urmaşilor Revoluţiei Franceze. Nu am inventat noi roata. Sunt cazuri în care nici acum revoluţionari români cu certificate preschimbate nu-şi primesc indemnizaţia", a punctat Coman, adăugând că la nivel local sunt circa 200 de persoane care au statut de revoluţionar, pornind de la urmaşi ai eroilor martiri până la luptători şi răniţi în evenimentele din decembrie '89.
Decizia organizării mitingului de săptămâna viitoare a fost luată recent, în cadrul Conferinţei Naţionale a Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989, desfăşurată la Braşov. "Mizăm pe prezenţa a cel puţin 5.000 de revoluţionari şi, indiferent dacă vom primi sau nu autorizaţii din partea instituţiilor abilitate, vom fi în faţa Palatului Cotroceni. Ştim doar ora la care va începe manifestaţia, dar nu şi ora la care se va încheia", a declarat preşedintele BNR 1989, Dorin Lazăr Maior.
Reamintim că, recent, şeful Guvernului a spus că indemnizaţiile revoluţionarilor văduvesc bugetul de stat cu milioane de euro anual. Conform Legii 341/2004, persoanele care au obţinut certificatul de revoluţionar ar fi trebuit să beneficieze, printre altele, de o indemnizaţie lunară reparatorie, un loc de casă ori teren agricol, gratuitate la călătoria cu trenul sau cu mijloacele de transport în comun, precum şi cumpărarea sau închirierea cu prioritate din fondul de stat a unui spaţiu comercial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro