Protestul revoluţionarilor brăileni intraţi în greva foamei luni, 5 decembrie, a făcut prima victimă. Unul dintre grevişti, Ionel Terente, de 53 de ani, a fost luat cu salvarea după ce a acuzat probleme cu inima. Aşa cum a explicat purtătorul de cuvânt al mişcării revoluţionare din Brăila, Marian Covache, bărbatului i s-a făcut rău şi a fost dus la spital pentru investigaţii medicale. "Bărbatul a fost consultat de un medic cardiolog, care i-a interzis să mai continue protestul. Practic, a avut un puseu de tensiune şi a fost foarte aproape de un preinfarct. El a revenit în cort, dar colegii au reuşit să-l convingă să se ducă acasă să se odihnească. În locul lui a intrat în grevă unul dintre colegii care se afla pe lista de rezerve", ne-a declarat Covache.
Reamintim că, începând de luni, şase revoluţionari din Brăila au intrat în greva foamei (şi alţi patru s-au înscris pe o listă de aşteptare), în semn de solidaritate cu omologii din alte judeţe, nemulţumiţi de faptul că din 2012 Guvernul le-a tăiat indemnizaţia de revoluţionari.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.