• copiii născuţi în anul 2006 sunt primii care au început ciclul de învăţământ cu clasa pregătitoare • în clasa I nu au avut abecedare şi până în clasa a IV-a, în prima zi de şcoală n-au avut niciodată manuale pe bancă • tot ei sunt şi sunt cei care, cu un an în urmă, învăţau din “Compendiul introductiv pentru gimnaziu”, supermanualul care reunea toate materiile la un loc • şi tot ei sunt şi cei care acum încep pentru prima dată şcoala cu manualele la timp, dar pline de erori grosolane • practic, an de an, aceşti copii au fost “victimele” crizei manualelor, nepăsării, victimele unui sistem bolnav incurabil • iar dascălii au suferit cot la cot cu ei, Steluţa Mirela Cornea fiind unul dintre învăţătorii brăilenii care au avut misiunea dificilă de a educa această generaţie
25 de miniştri ai Educaţiei în 29 de ani! 25 de oameni au condus din decembrie '89 şi până în prezent destinele copiilor noştri, un adevărat “record”. Fiecare ministru a avut propria strategie, propriile planuri, bineînţeles, în concordanţă cu politica partidului care s-a aflat la putere. Toţi au promis un învăţământ performant, însă azi începem un nou an şcolar şi încă avem unităţi de învăţământ cu toaletă în fundul curţii. S-au făcut strategii peste strategii, învăţământul arată extraordinar pe hârtie, însă factorii de decizie tot rupţi de realitate au rămas. În acest context, ar trebui să ne mai mire că elevii de clasa a VI-a au manualele pline de greşeli? Este această poveste o “scăpare” a guvernanţilor? Istoria recentă ne demonstrează că nu întâmplător s-a ajuns aici. Generaţia care intră anul acesta în clasa a VI-a este “generaţia de sacrificu”. Este generaţia care a prins primul an de clasă pregătitoare, copiii care încă din anul 2012-2013 nu au avut niciodată manualele la timp. Este generaţia pe care, cu doar un an în urmă, fostul ministru Liviu Pop a făcut experimente cu celebrul “Compendiul introductiv pentru gimnaziu”, supermanualul care reunea toate materiile la un loc. Însă în ciuda tuturor piedicilor sunt copii excepţionali. Iar acest lucru se datorează unor oameni dedicaţi: dascălii. Zi de zi, oră de oră, prin muncă şi dăruire, aceştia i-au învăţat pe copii să scrie şi să citească. Fără manuale, cu puţinele resursele pe care le-au avut la îndemână şi cu sprijinul părinţilor, învăţătorii au încercat să le ofere copiilor ceea ce aleşii nu au fost în stare: un învăţământ de calitate. Astăzi, când clopoţelul sună iar începerea unui nou an şcolar, vă prezentăm povestea acestei generaţii ... prin ochii unui dascăl.
Clasa pregătitoare pe nepregătite
Anul şcolar 2012-2013. În premieră, Ministerul Educaţiei introduce clasa pregătitoare în învăţământul primar de stat care urma astfel să cuprindă 5 ani: clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Prin această schimbare, părinţii copiilor născuţi în 2006 au avut posibilitatea să opteze pentru încă un an pe băncile grădiniţei sau direct în această nouă clasă. Vestea unui an în plus de învăţământ primar a iscat numeroase controverse la acel moment, pentru că nu se ştia exact ce este şi ce presupune această “clasă 0”, impropriu numită astfel. Şi pe bună dreptate au avut temeri. La câteva zile de la începerea cursurilor, în unele şcoli nu exista mobilier, manuale nu ajunseseră, copiii se integrau greu în şcoli, printre colegii mai mari, unele unităţi, deja supraaglomerate au fost forţate să înveţe în trei schimburi. De aici a mai fost doar un pas până la o adevărată isterie. Părinţii erau cei mai numulţumiţi şi acuzau ministerul că face experiemente pe copiii lor, transformându-i într-o “generaţie de sacrificiu”.
Printre dascălii prin mâinile cărora au trecut elevii din primul an de pregătitoare se numără şi Steluţa Mirela Cornea, învăţătoare de peste două decenii, în prezent cadru didactic la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”. Aceasta ne-a povestit ce a însemnat această clasă pregătitoare şi cum a reuşit să o ducă la bun sfârşit.
“Am început un nou ciclu cu prima generaţie de clasă pregătitoare şi ne-am trezit că ne uităm la un perete gol. A fost foarte greu, am muncit extraordinar de mult. Nu aveam absolut niciun reper în faţă. De regulă ne ajutam unii pe alţii, că manualele au fost o perioadă transmisibile şi mai exista o proiectare, nişte suporturi auxiliare. Mai aveai experienţa unui coleg care a lucrat înaintea ta şi atunci se aranjau treburile. Dar în momentul acela era un perete gol. Am făcut un curs de formare care ne-a adunat un pic ideile, apoi alte cursuri (că s-a transformat şi modul de predare şi s-a trecut pe predare integrată), am citit, ne-am amintit tot felul de lucruri, am căutat prin metodele de lucru de la alternativele educaţionale. În fine, ne-am străduit şi până la urmă ne-a ieşit. Dar ne-a ieşit cu nişte eforturi deosebite. De aceea cred că am fost cea mai creativă serie în momentul acela, pentru că am căutat resurse peste tot. În timp lucrurile s-au mai aşezat, au apărut auxiliarele didactice. Dar acela a fost un an extrem greu din punct de vedere al volumului de muncă. Oricum este grea în continuare clasa pregătitoare”, ne-a povestit învăţătoarea.
Clasa I sau cum să învăţăm să scriem şi să citim fără Abecedar
În anul şcolar 2013-2014 copiii aceştia au trecut în clasa I. Prima zi de şcoală i-a găsit fără Abecedar, mai corect spus manualul de Comunicare în limba română. De fapt, elevii nu au avut niciun manual la începutul cursurilor. În lipsa acestora, profesorii au fost lăsaţi să se descurce cum pot.
“Clasa I a fost dureroasă pentru că nu am avut Abecedar la vremea aceea. Am apelat la auxiliare, pentru că atunci aveam voie şi aşa i-am învăţat să scrie şi să citească. Nu poţi să lucrezi pe fişe tot timpul. Bun, învăţăm prin joacă, dar nu ne putem juca tot timpul. La un moment dat trebuie să mai punem şi pe hârtie ceea ce am învăţat. Şi am dus-o cu auxiliarele un an întreg. Au ieşit Abecedarele foarte târziu, nici nu mai ştiu exact în ce lună au venit. Licitaţii, contestaţii, povestea o ştiţi. Am apelat la manuale mai vechi pentru texte suport pentru învăţarea cititului pentru că abecedarele vechi nu mai puteau fi folosite, programa era alta. Aşa ne foloseam textele, le multiplicam şi ne jucam. Am dus-o aşa patru ani, nu un an”, îşi aminteşte dascălul.
Clasa a II-a cu manuale sosite spre finalul cursurilor
Dacă după doi ani de chin ai zice că cei din Minister s-au trezit la realitate şi au facut lucrurile ca la carte. Dar... anul şcolar 2014-2015 a însemnat un nou episod în criza manualelor. Iar întârziere nu a fost de o lună, două, ci aproape un întreg an şcolar.
“Manualele au venit undeva prin aprilie-mai. Dacă nu mă înşel au avut manual doar la Religie la începutul şcolii. Din nou am apelat la bunăvoinţa părinţilor, la fişe şi auxiliare, culegeri şi aşa mai departe. Problema este că nu peste tot sunt resurse pentru aşa ceva. Eu pot să zic că am fost răsfăţată fiindcă am nimerit copii ai căror părinţi au avut şi o oarecare disponibilitate materială, că e şi asta o problema. Dar ce facem în şcolile din comunităţile sărace? Să ştiţi că au fost profesori care au cumpărat din banii lor auxiliare sau au cumpărat un exemplar şi au multiplicat. Chin şi timp irosit, timp pe care puteai să îl foloseşte tot în beneficiul copilului, elevului”, spune Mirela Steluţa Cornea.
Clasa a III-a, “locomotiva fără combustibil”
Încă din luna mai a anului 2015 s-a ştiut că elevii care urmau să intre în clasa a III-a în anul şcolar 2015-2016 iar nu vor avea manualele la timp. Sătulă de această situaţie, învăţătoarea Steluţa Mirela Cornea a decis să protesteze şi să îşi strige durerea prin lansarea unei petiţii numite “Elevii au nevoie de manuale”. Iar cerinţa ei era una cât se poate de normală: asigurarea elevilor cu manuale conform programelor şcolare în vigoare. “Mi-e jenă de părinţi, mă întristează dezamăgirea din ochii copiilor, sunt indignată de lipsa de atitudine a sindicatelor!”, spunea învăţătoarea în petiţia care a adunat peste 1.600 de semnături.
“Ce m-a durut foarte tare este că se perpetua situaţia aceasta cu manualele şi tot timpul noi eram locomotiva care nu avea combustibil. Nu aveam manuale la timp. Şi ministrul Educaţiei din vremea aceea a spus că până se rezolvă licitaţiile va reedita manualele vechi. Şi am spus «Stop!». Sunt foarte mulţi bani irosiţi pentru că manualele vechi nu mai concordau cu programa şcolară şi pentru ce să irosească banii ăia? Adică dacă tot nu avem manuale de ce nu dotează şcolile cu altceva ca să se poată lucra. Am trimis povestea asta şi nemulţumirea mea şi către nişte politicieni locali, deputaţii şi senatorii brăileni, către sindicat, care mi-a zis ... să îmi văd de treabă. Nicio reacţie de la nimeni”, afirmă sursa citată.
Clasa a IV-a. Un nou an fără cărţi, o nouă muncă de Sisif
În anul şcolar 2016-2017, când copiii au intrat în clasa a IV-a, pe bănci existau doar manualele de Religie, Muzică, Limbi străine şi Arte vizuale. Aşadar, fără cărţi la discipline de bază. Din nou, dascălii au muncit enorm, mai ales că ultimul an de învăţământ primar este extrem de important. Steluţa Mirela Cornea spune că dincolo de toate problemele, promoţia 2012-2017 a fost una de excepţie.
“La final de clasa a IV-a, copiii au fost excepţionali. Eu îi consider nişte învingători. Ne-am străduit şi copiii au învăţat foarte mult, parcă vrând să demontreze că în ciuda a tot pot fi puternici. Eu chiar am avut norocul unei serii de elevi care au luat premii la foarte multe concursuri. Practic, fiind situaţia de aşa natură, la un moment dat am început să căutăm informaţia împreună şi astfel au căpătat alte deprinderi. Poate, pe undeva, este şi un plus, că dacă ar fi avut manualul s-ar fi limitat doar la el. Dar e un plus într-o mare de minusuri. Ne-am descurcat, nu zic, dar nu e corect. Acum nu vă gâdiţi că dacă avem un manual în faţă nu mai avem altă sursă de informare, dar se impune măcar o linie pe care copilul să poată fi îndrumat şi controlat în afara şcolii”, susţine aceasta.
Probleme şi în primii ani de gimnaziu
După cinci ani în care nu au avut niciodată manualele la timp sau mai deloc, în anul şcolar 2017-2018 se preconiza o nouă criză a manualelor. Aşa că ministerul a gestionat criza printr-un “artificiu” numit “Compendiul introductiv pentru gimnaziu” sau “Cartea Cărţilor” cum a fost numit, un manual care reunea toate disciplinele. Timp de două luni au învăţat elevii după acel compendiu până să primească cărţile necesare. Cum a fost compendiul ... nu mai intrăm în amănunte. Pe scurt, un amalgam de materii, plin de greşeli, cu care profesorii de această dată au fost nevoiţi să se descurce.
Astăzi, pentru prima dată, elevii care intră în clasa a VI-a au manualele la timp. Însă la Biologie şi Istorie, cartea conţine şi o erată prin care sunt aduse corecturi greşelilor descoperite de profesorii de specialitate în urmă cu doar două săptămâni. Cât despre Geografie, un alt manual plin de erori, Ministerul Educaţiei îl va retipări în totalitate.
“Scade calitatea manualelor pentru că nu mai există această acurateţe la informaţia ştiinţifică, la tehnoredactare. Adică manualul ăsta cred că a trecut prin mai multe filtre ca să ajungă să fie publicat. Să muţi Turnul Severin la Turnu Măgurele mi se pare incredibil. E una să greşeşti o cifră la un an. Refuz să îmi explic aceste greşeli. Sunt chestiuni care mă duc într-un zid şi nu pot să mă duc mai departe. Noi suntem tamponul cu copiii şi cu părinţii. Noi ne pierdem credibilitatea. Nu se întreabă niciun părinte ce face nu ştiu cine de la minister. Părintele vrea ca eu, învăţător, să îi fac copilul om, cu resursele pe care le am la îndemână. Descurcaţi-vă, e meseria voastră! E greu să înţelegi ca om de ce trebuie să treci prin lucrurile acestea”, susţine dascălul.
“Sistemul pune numai piedici”
Învăţătoarea Steluţa Mirela Cornea are o nouă serie de copii. Însă chiar dacă a trecut deja o generaţie de pregătitoare, problemele au rămas aceleaşi.
“Simt că sistemul pune numai piedici şi de foarte mult timp simt asta. Şi mereu avem foarte multe lucruri de făcut pe lângă activitatea propriu-zisă de predare. Foarte multe hârtii, comitete, comiţii şi aşa mai departe, pe care trebuie să le ai, că în momentul în care vine un control... intră foarte puţin spre deloc în clasă. Se duc la hârtii şi ferească Dumnezeu să nu ai un proces verbal de la o activitate de comisie metodică care nu are număr de înregistrare. Asta îi doare pe ei. Am zis că până ies la pensie poate oi avea norocul să văd şi eu un ministru la uşa clasei mele şi să mă întrebe de ce nu e gata dosarul de la comisia metodică, de ce nu e gata nu ştiu ce alt document şi aş avea ce să le spun. Atât timp cât ministerul nu asigură decât pereţi şi bănci şi nu ne asigură nici măcar cretă să scriem pe tablă, nu văd de ce ar avea alte pretenţii. Pentru că dacă ar veni o oficialitate în control să mă tragă de mânecă şi să îmi spună un nume de copil de la mine din clasă, păi îi spun tot istoricul lui. Că poate din cauza acelui copil eu nu dorm o noapte că îmi aduc aminte că astăzi am uitat să îl întreb nu ştiu ce la adunare şi ieri nu ştia prea bine. Mâine să îl întreb mai mult ca să ţină şi el pasul cu ceilalţi, La modul acesta lucrăm şi atunci de ce să îţi ocupi timpul cu nişte mormane de hârtii pe care le arhivăm în fiecare an şi care nu ne folosesc la nimic. Ca să arătăm că ce? Că nu acolo stă munca învăţătorului şi a profesorului de orice nivel, nu în dosarele alea care trebuie să fie aliniate la dungă. Du-te în clasă! Întreabă copilul cum se simte la şcoală, ce a învăţat azi, dacă i-a plăcut, ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, ce i-ar trebui şi aşa mai depare. Nu vorbeşte nimeni cu copiii”, spune aceasta.
Învăţătoarea ne-a mărturisit că găseşte putere şi motivaţie de a trece peste toate obstacolele în copii. Ei sunt cei care o încarcă cu energie pozitivă iar ea, la rândul ei, încearcă să vină şi să plece de la şcoală cu zâmbetul pe buze. Aşa ştie că şi-a făcut treaba. Mirela Cornea şi-ar dori ca lumea să înţeleagă că preţuirea unui dascăl nu stă într-un buchet de flori. Preţuirea înseamnă să dai bună ziua învăţătorului când te întâlneşti cu el pe stradă peste ani.
“Lumea ar trebui să ştie că profesorii nu sunt ăia care primesc flori la începutul anului şcolar, că poate nu contează atât de mult, că de multe ori ne neglijăm copiii şi familiile. Ne consumăm emoţional foarte mult, eu personal, ca să am curaj să mă uit în ochii copilului şi să ştiu că ceea ce îi spun e bine şi e corect şi e drept şi că aşa trebuie să fie. Că dacă un copil termină liceul şi nu mai ştie când a domnit Ştefan cel Mare nu cred că e atât de grav. Dar dacă ţine minte că nu trebuie să mintă, că nu trebuie să fure şi că trebuie să fie cinstit şi corect şi să îşi vadă de treaba lui şi nu a celui de lângă el, cred că am reuşit”, conchide aceasta.
