Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii reprezintă oficializarea unei decizii luate în august în urma unei întâlniri dintre premierul Emil Boc, vicepremierul Marko Bela şi reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România. "Atunci s-a convenit ca, pe baza unui acord realizat cu reprezentanţii uniunilor de creatori, Guvernul să susţină financiar revistele consacrate de cultură din România", a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, după şedinţa de joi a Executivului.
Publicaţiile susţinute financiar sunt din domeniul literaturii, arhitecturii, muzicii, artelor plastice, precum şi reviste în limbile maghiară şi germană: "România Literară", "Orizonturi", "Convorbiri Literare", "Viaţa Românească", "Arhitectura", "Arta", "Actualitatea Muzicală" ş.a.