Reabilitarea Casei "Petre Ştefănescu Goangă" va costa 1,14 milioane plus TVA. Acesta este rezultatul licitaţiei organizate de municipalitate pentru desemnarea restauratorului care va executa lucrările în acest proiect investiţional susţinut cu bani europeni. Potrivit anunţului de atribuie publicat zilele acestea în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) firma care se va ocupa de acest proiect, aşadar câştigătorul licitaţiei, este "Dedal Bahamat" SRL din Galaţi, de altfel şi singurul ofertant acceptat în cadrul procedurii. Astfel, de la preţul de pornire a licitaţiei de 1.272.317,81 lei (fără TVA), s-a ajuns la 1.141.701,18 (fără TVA), făcându-se o economie de peste 130.000 lei, adică echivalentul a circa 30.000 euro. De precizat că firma gălăţeană nu va putea subcontracta lucrări în cadrul acestui proiect. Contractul este legat de un program finanţat din fonduri comunitare, mai precis este vorba despre "Programul Operaţional Regional 2007-2013", Poli de dezvoltare urbană.
Firma gălăţeană, cu un capital social de 70.000 lei are, potrivit Registrului Comerţului, doi asociaţi, soţii Bahamat, ambii din judeţul Vrancea, care deţin cote egale de participare la constituirea companiei. SC "Dedal Bahamat" SRL a încheiat anul 2010 cu un profit de 185.004 lei la o cifră de afaceri de 9,8 milioane lei, cu o echipă de 122 salariaţi.
Potrivit presei regionale, firma din Galaţi a câştigat şi un contract ce vizează reabilitarea mausoleelor din judeţul Vrancea, mai precis cele de la Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja şi Focşani, prin proiectul cu finanţare externă "Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.